
Nu mă prea entuziasmez eu de traininguri, conferințe, programe studențești, asociații de voluntariat, evenimentele facultății și alte alea-alea. Nu mai reflectez ca altă dată, ci rar, când îmi iau prânzul în parc pentru că am niște timp de omorât, când ascult câte un Mozart sau citesc câte o cărticică (mult mai subțiri decât mai demult). Adevărul e că îmi place să știu, să fiu acolo unde se întâmplă lucrurile, să mă simt studentă la Business, dar nu mă entuziasmez din „realismul” care mă carcaterizează. Dar azi, doamna Simona Baciu, directoarea Școlii internaționale de la Cluj m-a inspirat prin prezentarea dânsei - „Educația, esența performanței”. Este un domeniu care m-a pasionat mereu. Împărtășesc părerile doamnei despre bucuria de a învăța, despre educația privată care formează și caracterul, nu doar mintea, importanța limbilor străine, valorile ce trebuie învățate și aplicate în școli și facultăți (responsabilitate, respect, punctualitate, integritate, diversitate, proactivitate, creativitate). A spus că adevărații mentori sunt aceia care te inspiră pentru că au încredere în tine și te susțin, iar eu știu că de un astfel de mentor am nevoie. A mai vorbit despre apartenența la o comunitate și despre a fi lider în domeniul tău, cu demnitate și umilință, indiferent că vinzi flori sau ești mare manager.
Ne-a sfătuit să ne răspundem la întrebările:
Care este portretul meu de absolvent al facultății?
Ce deprinderi va trebui să am la terminarea facultății ca să pot obține job-ul ideal, să am succes în viață?
Ce am învățat azi și mă ajută să performez în viitor?
Eu am învățat importanța fiecărei etape în viață, și a tranzițiilor. Și mi-am reamintit că e important să profiți de fiecare oportunitate, să investești continuu în tine și să te arunci cu capul înainte, pentru că orice mentalitate, oricât de învechită ar fi, poate fi schimbată. Cască ochii Cristino, oportunități există și vor exista mereu! :)
A da, și un suvenir de la dânsa. Am mai auzit eu de Sir Ken Robinson, dar nu știam acest filmuleț care e geniaaal.
0 notite:
Trimiteţi un comentariu