dulce-amărui

Așa de frumos sună „20 de ani”. Melodios. Mieros. Dulce-amărui. Răsare și străluce. Are rezonanță. Răsună. Mă încearcă un amalgam de nu-șiu-ce-uri când mă gândesc că mai mai pușin de 2 luni și schimb prefixul. Și un mic sentiment de panică. Că exist de 20 de ani pe fața Pământului deja, și nu mi-am lăsat amprentele decât pe colacul de la wc. Când eram mică mă visam în palton de ăla lung până în pământ și negru, elegant, lungă și subțire, cu păr castaniu și drept, ca toate domnișoarele grăbite pe care le vedeam dimineața. Credeam că la 20 de ani ești mare și totul are un contur bine definit. Dar nu sunt genul căreia îi place ca viața sa să fie ușor cuprinsă într-un cântec de la Pink de 3 minute și 23 de secunde. „Previzibil” is baaaad. Și nici nu-mi place să-mi desenez drumul, să am planul meu în 3 etape pentru tot restul existenței mele. Nu am vrut să-mi aleg o specializare care să-mi spună exact ce slujbă voi avea pentru tot restul vieții. Mi-e frică că o să fiu cândva doar ceea ce-mi imaginez acum că voi fi. Vreau să nu îmi pot imagina. Nu știu să răspund la întrebări de genul „Unde te vezi peste 5-10 ani?”. Pentru că nu vreau să știu.