piersicoasa

Mentality challenged

2012-01-22T01:34:00.005+02:00

Some people are mentally, horizontally, vertically challenged. I am mentality challenged. Yes, that's what I am. It's a Romanian flaw. One I'm just starting to realize and it's stepping on my nerves. The flaws I start to identify are really disturbing. I've been talking to foreigners a lot these past few days, I've got French, Polish, Russian, Egyptian, Portuguese, Turkish, German, Latvian, Lithuanian, Moldavian, Moroccan , Taiwanese, Korean, Algerian colleagues. Most of them are genuinely friendly. They trust people. In the past I thought that my problem is not trusting myself. But in fact, I've got some bigger trust issues: I can't trust anyone (except for my family and my friends, of course). At least not in the way they seem to trust me. I always assume the worse thing about people, that they are going to fail, and if they don't I have stupid jealousy/surprise feelings. I know that this comes from a life of frustration, seeing my parents encountering numerous problems with work colleagues and bosses, living with the impression that I deserve more and I'm never going to get it, living with big financial frustration. And I don't even know why, because things weren't so bad, but I think Romanians find a way to exaggerate everything in order to blame anybody else for their problems.

I'm finally realizing that I need to trust myself and others more, that I have to start thinking more positively. A lot more. Because being trustful and having a positive thinking doesn't make you any less of a realist. It just makes your life better.

we've learnt to spit

2012-01-17T02:17:00.008+02:00

I've always been complaining about Romanians not being able to impose their point of view, mostly because I've watched the English and the French taking attitude for matters less oppressive than the ones that occur in my country. I've always wondered when we will have had enough. But the tiny revolution that takes place in Romania at the moment genuinely surprises me. People have had enough, at least, they proved how easy making the Government be a little afraid of the people can be. It takes just a handful of people and a law that is thought to eliminate the emergency rescue service from Romania. Well, the law was not to eliminate the service, but the physician who created the SMURD, who worked at the Ministry of Health, chose to resign from his position because he didn't agree with the new law. To be sincere, I've heard his name a few times, but I've never thought he will be the spark that will set up a fire. But I'm glad he did, because I've found some new faith in my country.

I don't approve of a lot of things from my country, but no country is perfect. I'm currently living in France (only for a few months) and I've found out that they have one of the highest rates of suicide due to low salaries - but their minimum wage is over 1300 euros. And almost everything is as cheap or slightly more expensive than in Romania. So, people will never be content enough. They will always complain. But the way in which we are forced to obey the laws that are written, proposed and approved overnight is quite embarrassing. The VAT went from 19% to 24% in one week, salaries were reduced by 25%, and then shrank again. The Romanian Government does not make use of the European funds because they're not capable of writing projects. Our infrastructure is shitty. Our minister of Tourism poses like a porn star in magazines. Our president is making a fool of himself and mocks the image of our country wherever he goes.

But people have had enough, fortunately.
Maybe next time they will go to the elections, instead of letting only the most stupid of Romanians choose for them, because the right to vote is a terrible thing to waste.

mundane

2011-09-06T23:07:00.002+03:00

Frustrarea vine din surse care nu depind de noi. Ne frustrează lucrurile pe care - aparent - nu le putem controla. Lucrurile care se întâmplă total greșit și îți arată cât de nedrept poate fi uneori Universul. Și te înfurii degeaba, că nu te poți pune cu Universul. Și puși față în față cu aceste frustrări, oamenii experimentează o gamă largă de reacții. Unii sunt indiferenți și nu se simt cu nimic atinși la sentiment dacă oricum nu e vina lor - cazul fericit. Ceilalți suferă pentru că nu pot înțelege cum bad things happen, așa, fără niciun motiv. Unii încearcă să facă ceva, să găsească motive plauzibile, să desfacă ceea ce nu mai poate fi desfăcut și sunt și mai dezamăgiți. Și sunt unele zile când am o stare de parcă duc o lume întreagă pe umeri și nu știu cum să fac să mă scap de ea. Prea mult am auzit în ultima vreme de boli și accidente, chiar în jurul ogrăzii mele. Prea mult m-am stresat pentru lucruri care nu sunt chiar așa de importante precum credeam, lucruri care nu depind de mine. Pentru că simt că toate problemele astea trebuie să dispară. Că există un loc unde timpul meu e mai valoros decât atât. Ce am aici, acum, parcă nu-mi ajunge. Și până găsesc acel loc, îmi iau gândul de la orice cu ajutorul serialelor, filmelor, jocurilor, cărților și-a muzicii. Câte puțin din fiecare. Că doar pentru asta s-au inventat - să ajute oamenii obosiți de viața reală să trăiască și un alt fel de povești. Păcat doar că nu le prea țin minte după ce se termină, sunt ca minciunile pe care le cam uiți după ce le spui și ai bătăi de cap până reușești să-ți amintești ce porumbei ai scos pe gură.

2011-08-22T15:00:00.001+03:00

there's no cure for our past, but there's one for our future: forgive yourself and let go ...

al nostru simț al umorului

2011-06-26T18:25:00.007+03:00

Ultimele dăți în care am avut de-a face cu persoane din alte țări, europene sau nu, și chiar și la emisiunile TV cu persoane străine pe care le-am văzut, a fost foarte evident faptul că noi, românii, avem un simț al umorului aparte - pe care ei nu-l prea înțeleg. Suntem diferiți pentru că noi chiar știm să facem haz de necaz, și să râdem chiar și-n cele mai stresante condiții. Și adevărul e că nu prea mulți înțeleg tonele de glume cu tentă sexuală la care noi râdem isteric, sau umorul deosebit cu care tratăm dezastrele din țara noastră, fie că e vorba de creșteri absurde ale taxelor, de politicieni incapabili ce fac declarații absolut nepotrivite și ne jenează prin simpla lor prezență.
Totuși, așa e mult mai ușor să treci peste neplăceri. Chiar și eu, împreună cu prietenii și familia mea, reușim totuși să râdem în cele mai triste situații, când picăm examene, când suntem stresați cu învățatul, când ni se strică relațiile.
Îmi aduc aminte când aveam 12 ani și bunicul meu a murit, mama a întrebat-o pe bunica, soția lui, cum de nu plânge. Ea a răspuns că „nu plânge din orice”. Și oricât de triste eram a după înmormântarea bunicului meu, tot am început să rădem isteric de replica tâmpită a bunicii mele.
Uite aici ceva exemple de umor tipic românesc :)

studentă în vacanță, caut job sezonier

2011-06-20T23:02:00.004+03:00

Mi-ar veni să dau așa un anunț în ziar, dar zău că nu cred ca ar fi interpretat asa cum aș vrea. Ideea de a nu face absolut nimic în scopuri lucrative în următoarele 3 luni mă enervează la culme. Nu se poate așa ceva. Că lucruri utile mai fac eu, muncă pentru practică și ceva lectură serioasă.
Problema e că nu vreau un job stresant unde să trebuiască să stau câte 16 ore în picioare (am mai fost în situația asta) pentru că sunt prea sătulă de stress și de controverse afiliate muncii de orice fel și am nevoie de o pauză, ca să-mi pot lua lumea în cap din nou din octombrie.
Așa că draga studentă care a terminat primul an depunde câteva zeci de CV-uri pe internet și după vreo 3 telefoane, ajunge la concluzia că nimeni nu plătește euroi buni să-și posteze anunțul pe net ca să caute pe cineva pentru o „perioadă determinată”. Și agent de vânzări de carduri de credit sau alte bălării pe care nu vreau oricum să le vând nu ma entuziasmează. Efectiv lucrurile pe care le știu face nu le vrea nimeni doar sezonier. Ar trebui să mă simt flatată? :)
Îmi doresc ceva plătit ceva peste salariul minim, că deh, măcar că am diplomă de BAC, care să mă țină ocupată 8 ore pe zi, suficient cât să nu mă simt total degeaba pe lumea asta largă. Și să-mi rotunjească bugetul ca să nu mor de foame în Le Havre la anul.
Griji de omuleț la 20 de ani care astăzi a fost întrebat la McDonalds dacă are 18 ani, că dacă nu, nu poate depunde CV-ul. :)

later edit: I've got a job :D

2011-06-18T02:13:00.003+03:00

Tocmai mi-am amintit că eu am colecționat când eram mică, vreo 5 ani, monede și bacnote vechi și din alte țări. Și încă mai am câteva monede rătăcite și bacnote de 5000 de lei de vreo 3 feluri și una de 100 de lei de pe vremea străbunicilor. Și făceam tabele în EXCEL de divertisment și mă jucam cu facturile și chitanțele cu care lucra mama. Și să mai zici că nu ne dăm arama pe față de copii.

În altă ordine de idei, cel mai recent cadou de la Andreiul meu. Care-mi plaaaaaceee (și cadoul, și Andreiul).

the tale of my two cities

2011-06-11T12:38:00.004+03:00

Of course I'm talking about Cluj-Napoca and Sibiu. I've lived in Cluj for 10 months now and my first year at university is almost over - I have only 4 days left. I'm starting to feel a bit nostalgic about leaving home for the summer. If I were to say the naked truth, I am a really family-oriented person and I miss the hell out of my parents and my little nephew. And sometimes I miss even the green walls of my room and the awesome smell of my mom's freshly cooked food. And I thought that the 400 minutes I can talk in the Orange mobile network will do. No way!
Fortunately, I've been living with 3 of my best friends. Actually, I don't have so many best friends anymore, so they are really valuable for me and I'm doing my best to help them develop and avoid getting stuck in... anything. The best part is that, even though I don't have my mom or my boyfriend around, I still get to bitch a lot thanks to them. Soo... thanks guys! Nevertheless, I have to mention all the good laughs we had, the badly-cooked food I ate with them, the cold beers we drank and the funny stories we share. And the fact that I made my own living for the first time in my life, and I took my own decisions is definitely a sign that I've really grown up, not that I'm just older.
How is "my" Cluj-Napoca? It's bigger and louder than Sibiu, and full of young people. And believe me, I've met some crazy young people around here. Also, it's my belief that people in Cluj-Napoca are friendlier and more open-minded, and the most important, more eager to make it big and to stand out from the crowd. And that's what I like the most about it. Let's not forget about all the fun pubs and events that take place here, and the wonderful `cetatuie` and `gradina botanica` with whom I fell inlove.

But it's time to go back home and I feel that I will finally get a breath of fresh air. Because Sibiu is somehow more sophisticated and snobby, but it's silent and lovely if you get to know all its special places. And I miss the `subarini` park, the long walks through downtown, drinking beers and bad tequila in R&B and listening to some awful karaoke singers. :)
Mama, I'm coming home.

Top 10 lessons I've learnt in 20 years

2011-05-13T23:10:00.006+03:00

1. Great people never stop learning. This is one of the things I believe in the most. Continuously try to improve yourself. Be open to change. Experience new things. Put yourself in situations you've never been before. Ask insightful questions. The only right way to be smart enough to make a positive and significant change in this world is to permanently improve your understanding of the world around you.

2. Love yourself. Be yourself. Take advantage of your abilities and make the most of them. Explore yourself, never stop searching for your real passions. Don't try to blend in for the sake of others. There's no better feeling in the world that the one you have when you know who you are and what you love doing. Take care of yourself. Eat better. Exercise. Walk by foot. Ride a bicycle. Stop drinking soda (did you know that a can of Cola contains approximately 9 spoons of sugar?). Sleep more.

3. Think big. Think long-term. There's always a way. Don't stop dreaming. If you are patient with yourself and with others, your dreams will come true one way or another. You just have to believe in them. Your life doesn't just "happen." Whether you know it or not, it is carefully designed by you. The choices, after all, are yours. You choose happiness. You choose sadness. You choose decisiveness. You choose ambivalence. You choose success. You choose failure. You choose courage. You choose fear.

4. Your success is influenced by those around you. Find friends you admire. Find a team for life, find people who believe in you and share the same vision as you. People who are enthusiastic, people who love to party, people who love life are good for you.

5. Allow yourself to make mistakes. You can't avoid failure, but you can learn to accept it and learn from it. If you make a big deal of every mistake you do, you'll end up with a self-esteem `above the sea level`. Stop being so stressed out. Everyone has the right to take a break from time to time.

6. Have a vision and stick to it. Keep your hopes up. Stick to your vision. Every single thing you do in your life must be somehow related with your goal. Never make compromises for someone who doesn't respect your values. Don't forget what you really want to achieve in your life.

7. Don't take anyone or anything for granted. And I really mean it. Not even your parents, friends, boyfriend/girlfriend. If you treat someone carelessly, no matter how much he or she might love you, you can hurt that person's feelings irremediably. You have to work at every single thing or relationship, you must deserve everything you get. In this way you'll not end up alone in a rented apartment with only 10 cats by your side.

8. Stop trying to live like your parents. Don't believe everything they tell you. Establish your own rules. Exceed their limits.

9. Enjoy life. Go to parties. Know your colleagues and teachers. Visit the world. Allow yourself to find joy in the little things you like. Find a hobby. Listen to your favorite music everyday.

10. Volunteer for something you believe in. Do something that really counts. Help your community. Inspire others. Be charitable. It's fun and it makes the world a better place.

2011-04-19T15:07:00.003+03:00

Dacă cinci oameni sunt fericiți că exist, înseamnă că tot fac ceva bine.

asl pls -> 20, f, sibiu

2011-04-15T19:49:00.003+03:00

It`s that time of the year again, when there is now less than a month left since I turn 20. And I still can't think clear. My mind is full of hopes and dreams regarding the ERASMUS grant, AIESEC, business conferences, my awesome best friends and my awesome boyfriend and all I know for sure is that I am happy to be at home with my parents in this rainy day, listening to some folk music and procrastinating everything.

This music reminded me that I really miss the sea and sleeping in a tent and that's why in 2 weeks' time I'll be in Vama Veche with some of the people I love the most, celebrating my birthday. Wanna come??? :D

Change by choice

2011-04-05T21:04:00.002+03:00

We're all young and eager to conquer the world. We`re all beautiful and amazing in our own ways. Some of us are lazy, some of us are hard-workers, some of us are simply smart. Everybody hides something beautiful, deep at the center of their being, waiting to be discovered and praised by the others. You are what you are, and accepting yourself is a difficult thing to do. But acceptance is quickly followed by high self-esteem, self-love, happiness. I know this. Loving myself should be my priority. And to achieve this goal, I have to change my way of thinking. Changes aren't my favorite thing, but, looking back at the past year, I realize that my life has changed a lot. I've changed a lot. I am not afraid to depend on someone. I'm not afraid of risking to lose parts of myself if love is a possible result. I'm not afraid of letting go. I'm not afraid of making a fool of me. I'm not afraid to make mistakes and to learn from them. I'm not afraid to experience new scary things. I'm not afraid to think big anymore. Change by choice is good for me.

poți să poți dacă nu faci

2011-03-24T02:06:00.004+02:00

Tot caut de ani de zile talentele nebănuite din mine. Nu am prea multă răbdare când vine vorba de oameni (copiii fac excepție de la această regulă). Nu am prea multe pasiuni clar definite, pentru că mereu mi-a plăcut câte puțin din fiecare. Și vine momentul în care trebuie să-ți alegi o specializare, sau măcar să te gândești la una. Și aici intervine dilema mea existențială: eu știu că pot face anumite lucruri dacă-mi plac, și dacă nu le pot face, măcar pot învăța să le fac. Deci există potențial. Buuun. Am zis că merită să fac efortul suplimentar de a ieși din zona-mi de confort, care din păcate nu este prea largă, și să iau taurul de coarne, vorba aia. Și am încercat să fac o vânzare, să mă integrez într-un mediu nou, să încerc să vorbesc cu oameni noi fără să mă gândesc că deja mă urăsc, să trec peste frică. Fail. Frica asta, bat-o vina, izvorăște ea de undeva și nu mă lasă să mă comport, să arăt și să fac ce vreau, cum vreau. Și așa am „reușit” să stagnez, să-mi pic traseul, să „coc” idei care nu vor pupa implementare până când nu învăț să am încredere că sunt suficient de bune încât să merite ceva.
Cum fac alții de au atâta încredere în ei? În ce mediu au fost crescuți? Ce principii au? Ce prieteni au? Ce situație materială au? Cu ce i-a înzestrat natura?
Pentru că am nevoie de o lecție de curaj, și pe aia de pe youtube cu ”do one thing every day that scares you” am încercat-o deja, dar mi-ar trebui cam multe zile.
Dacă aveți vreo rețetă de ”how to have some balls”, lăsați-mi un mesaj pe facebook.

sad

2011-03-19T20:39:00.002+02:00

A căzut facebook-ul și am simțit nevoia să îmi scriu la status frustrarea. Pe facebook.

Această pagină web nu este disponibilă
Pagina web de la http://www.facebook.com/ poate fi temporar nefuncțională sau a fost mutată definitiv la o nouă adresă web.
Eroare 324 (net::ERR_EMPTY_RESPONSE): Eroare necunoscută.

cască ochii

2011-03-16T17:10:00.002+02:00

Nu mă prea entuziasmez eu de traininguri, conferințe, programe studențești, asociații de voluntariat, evenimentele facultății și alte alea-alea. Nu mai reflectez ca altă dată, ci rar, când îmi iau prânzul în parc pentru că am niște timp de omorât, când ascult câte un Mozart sau citesc câte o cărticică (mult mai subțiri decât mai demult). Adevărul e că îmi place să știu, să fiu acolo unde se întâmplă lucrurile, să mă simt studentă la Business, dar nu mă entuziasmez din „realismul” care mă carcaterizează. Dar azi, doamna Simona Baciu, directoarea Școlii internaționale de la Cluj m-a inspirat prin prezentarea dânsei - „Educația, esența performanței”. Este un domeniu care m-a pasionat mereu. Împărtășesc părerile doamnei despre bucuria de a învăța, despre educația privată care formează și caracterul, nu doar mintea, importanța limbilor străine, valorile ce trebuie învățate și aplicate în școli și facultăți (responsabilitate, respect, punctualitate, integritate, diversitate, proactivitate, creativitate). A spus că adevărații mentori sunt aceia care te inspiră pentru că au încredere în tine și te susțin, iar eu știu că de un astfel de mentor am nevoie. A mai vorbit despre apartenența la o comunitate și despre a fi lider în domeniul tău, cu demnitate și umilință, indiferent că vinzi flori sau ești mare manager.
Ne-a sfătuit să ne răspundem la întrebările:
Care este portretul meu de absolvent al facultății?
Ce deprinderi va trebui să am la terminarea facultății ca să pot obține job-ul ideal, să am succes în viață?
Ce am învățat azi și mă ajută să performez în viitor?

Eu am învățat importanța fiecărei etape în viață, și a tranzițiilor. Și mi-am reamintit că e important să profiți de fiecare oportunitate, să investești continuu în tine și să te arunci cu capul înainte, pentru că orice mentalitate, oricât de învechită ar fi, poate fi schimbată. Cască ochii Cristino, oportunități există și vor exista mereu! :)

A da, și un suvenir de la dânsa. Am mai auzit eu de Sir Ken Robinson, dar nu știam acest filmuleț care e geniaaal.

dulce-amărui

2011-03-13T20:46:00.002+02:00

Așa de frumos sună „20 de ani”. Melodios. Mieros. Dulce-amărui. Răsare și străluce. Are rezonanță. Răsună. Mă încearcă un amalgam de nu-șiu-ce-uri când mă gândesc că mai mai pușin de 2 luni și schimb prefixul. Și un mic sentiment de panică. Că exist de 20 de ani pe fața Pământului deja, și nu mi-am lăsat amprentele decât pe colacul de la wc. Când eram mică mă visam în palton de ăla lung până în pământ și negru, elegant, lungă și subțire, cu păr castaniu și drept, ca toate domnișoarele grăbite pe care le vedeam dimineața. Credeam că la 20 de ani ești mare și totul are un contur bine definit. Dar nu sunt genul căreia îi place ca viața sa să fie ușor cuprinsă într-un cântec de la Pink de 3 minute și 23 de secunde. „Previzibil” is baaaad. Și nici nu-mi place să-mi desenez drumul, să am planul meu în 3 etape pentru tot restul existenței mele. Nu am vrut să-mi aleg o specializare care să-mi spună exact ce slujbă voi avea pentru tot restul vieții. Mi-e frică că o să fiu cândva doar ceea ce-mi imaginez acum că voi fi. Vreau să nu îmi pot imagina. Nu știu să răspund la întrebări de genul „Unde te vezi peste 5-10 ani?”. Pentru că nu vreau să știu.

acum știu de ce în martie se serbează femeile

2011-03-03T01:25:00.004+02:00

Mi-a luat 20 de ani să înțeleg de ce avem nevoie de mărțișoare și ghiocei în 1 martie, de cadouri și alte flori în 8 martie. Cunoșteam doar sentimentul care îl avem noi, the ladies, când ieșim din iarnă: dorință de mers la sală, pentru că mersul cu cele 3,4,5,6 kilograme în plus acumulate pe perioada iernii e mult mai greu decât credeam. Și kilogramele alea nu se simt numai când ne urcăm pe cântar, ci de fiecare dată când ne uităm la poze cu noi din vară sau la celelalte exemplare de sex feminin. Era un serial în care ziceau că trebuie să ieși la agățat primăvara, când femeile încă sunt complexate de kilogramele în plus de la sărbători. Bună idee.
Și de-ar fi numai kilogramele... Dar e sentimentul unui nou început, un an nou, un sezon nou, vrem de toate. Analizăm tot. Ne analizăm pe noi înșine și nu ne convine rezultatul analizei. Mai e și analiza detaliata a vieții profesionale și a tuturor oportunităților pe care le avem. Și toate nreușitele din anul anterior. O, și hormonii! Analiza relației, dragostea pe care ne-o poartă iubitul, dragostea pe care le-o purtăm noi. Frustrare.
Și aici, domnilor, interveniți voi. Spre binele vostru! Pentru că dacă nu primim mărțișoare și flori corespunzătoare, ghiciți asupra cui o să ne revărsăm toooți nervii de primăvară.
Și de aceea există 1 martie și 8 martie.
qed

frustrare de la ger

2011-01-31T12:14:00.003+02:00

Simt o nevoie cumplită să arunc pe cineva în cap de pe balcon. Așa, lin, frumos, încet, de la etajul 1. Să cadă în cap în zăpadă. Bang bang!
Pentru că blogul e un loc la fel de bun de a-ți exprima frustrările ca oricare altul, am zis să-l încerc. Pentru că mă bâzâie ceva foarte foarte tare: o răceală. De vreo săptămână. Pentru că atunci când mergi cu autocarul Dacos acasă, parcă te-ai închide într-un salon de bolnavi contagioși pentru aproape 4 ore, și unde mai pui că te trage curentul. Și curentul e în cazul de față aer înghețat, mulțumită celor minus un milion de grade de afară din ultima vreme. Dar răceala asta e a dracului de nesuferită...
Pentru că răceala asta nu are ce face decât să interfereze cu învățatul meu. Adică cu prima sesiune. Și eu nu dau rateuri, și dacă dau, nu e din cauza mea. Și acum corpul meu în care bag vitamine și lichide câte poftește mă dezamăgește urât.
Și o, mie îmi place să învâț. E unul dintre lucrurile mele preferate din tooooot Universul. Pentru că îmi place Universul și eu sunt pusă în el să încerc să-l înțeleg. Și îmi place să învăț lucruri noi, și să o fac bine. Îmi place și să învăț să învăț. Să fac mușchi la creier și să iau note mari.
Acum, sincer, nu învăț eu prea mult timp, pentru că mă plictisesc repede după ce înțeleg ceva și vreau mereu să fac altceva, să citesc o poezie, să ascult o muzicuță, să mă uit la un suculent episod din House, să descopăr alt colț de Cluj.
Dar când învăț răcită, simt cum jumătate de creier nu funcționează deloc și nu poate fi resuscitat decât cu o săptămână de dormit și eu nu am săptămâna aia la dispoziție.
Și de aici vine frustrarea aia, și mai am 2 frumuseți de examene. Și afară e GER.
Deci, pe cine aș putea să arunc eu cu capul în zăpadă de la etajul 1?

end of the world party

2010-12-26T14:20:00.006+02:00

So another one bites the dust. 2010 is almost over, and I`m extremely puzzled. I feel like this was THE year, the only year I have ever known. Because it was a hell of a year. 2010, I hate your guts. You've thrown me into the arms of multiple exams, some of which I have failed miserably. You've taught me more about life that I would have wanted. And about myself. Because all these new experiences, all the new feelings, the rollercoaster thinghie you did with my soul... well, it may have worked for others. But I am puzzled now, change isn't my favourite thing. All I know for sure is that I want to devote myself to learning and to the relationships with the people who love me. And that I don't want to smoke ever again, or to get fat. And I also know that making mistakes is not as bad as it seems. From now on, I am a girl with a purpose. :))

Bon Iver - Skinny Love

povești pe care le visezi

2010-11-20T13:28:00.003+02:00

Sunt câteva gânduri aparent neimportante cărora nu le acord o prea mare atenție. Ele apar, eu le salut, iar apoi le fac vânt, să facă loc altor gânduri „mai serioase”. Dar nu se dau ele bătute așa ușor, se cuibăresc într-un colțișor al minții mele și ies noaptea la plimbare. Așa se face că de când m-am mutat în chirie la Cluj, într-o zonă cel puțin „specială”, dar care mi-e tare dragă cu bune și cu rele, visez. Visez contracte de închiriere, visez oameni care au bătut cuiele din zidurile apartamentului, visez meșterii care au lipit steluțele de mare pe pereți. Iar apoi oamenii care au locuit acolo încep să aibă povești, noapte după noapte, tot mai complexe. Să lege prietenii, să gătească, să doarmă, să danseze, în visele mele. O femeie a făcut 2 copii de când am început s-o visez. O cheamă Laura, e o single-mom cam săracă și îi place să țină prosoapele de bucătărie pe sârmele din balcon. Copiii ei sunt plângăcioși și vecina de jos bate în țeavă mai cu foc ca niciodată. Aștept continuarea poveștii.

random_thought_1: nu e nimic mai romantic decât o bancă în Cetății la ora 22:30, într-o seară prea caldă de noiembrie, cu toate felinarele aprinse și nimeni pe drum
random_thought_2: dorința mea cea mai mare e să lungesc zilele, dar cum asta e imposibil chiar și pentru mine, am decis că trebuie să îmi cresc nivelul de energie

soare cu dinți

2010-10-14T13:12:00.002+03:00

Când căutăm soare, parcă orice luminiță devine steaua care ne încălzește planeta, care face posibilă supraviețuirea noastră. Dacă vrem să vedem ceva în cineva, aia o să vedem. Pentru că hormonii și creierul ne joacă mereu feste. Iubirile adolescentine erau exact ca un soare cu dinți, ni se părea ca ne încălzesc peste măsură, că ne-a pălit dragostea cu 100 de miliarde de palme numai la vederea unei înfățișări mai acătării, la auzul unei voci mai melodioase pentru urechile noastre sau a unei inteligențe peste medie. Și iubeam până când venea ora 5 și se lăsa frigul năprasnic și ne întrebam unde naiba s-a dus soarele cel prea-strălucitor. Nu știam că e cu dinți, că apune la fel de repede cum a și răsărit. O iubire adevărată se coace în cuptor și abia apoi i se dă drumul să strălucească pe cer. Altfel, prieteniile sunt trecătoare, dragostea dispare, trendurile se schimbă. Iubirile adevărate se prepară ani întregi, se aștern straturi unul peste altul de încredere, toleranță, admirație, răbdare, sinceritate, pasiune, neplăceri, certuri, situații de criză, răsete, îmbrățișări multe-multe, călătorii, probe de foc, săruturi, sacrificii... și după aceea se obține un frumos soare adevărat, care n-are dinții așa de ascuțiți și ne luminează chiar și nopțile, oricât de departe s-ar afla.

perechi de brațe

2010-10-10T00:31:00.003+03:00

Ne uităm mereu în ochii oamenilor, să încercăm să le dibuim sufletul, și după ce-l aflăm parcă ne e jenă să ne mai uităm la el. Ne uităm cu atenție la zâmbete, să căutăm inocență, seducție, sinceritate, compasiune, ceva-ceva, doar să înțelegem ce se ascunde în spatele lor. Dar nimeni nu se uită la brațe, la miile de perechi de brațe care atârnă pe lângă corp și fac multă treabă pentru noi. Brațele nu exprimă prea mult sentiment, ele muncesc să ne hrănească, să ne dichisească, să ne spele, să ne îmbrace și sunt mereu triste că nu sunt băgate în seamă. Dar brațele din viața mea sunt atât de importante și de complexe încât uneori mă gândesc că n-aș rezista fără ele. Am nevoie de brațele care îmi oferă afecțiune, compasiune, fericire, liniște, căldură. Nimeni nu te ia în brațe dacă nu-ți dorește binele. Când sunt îmbrățișată de perechile de brațe ale celor ce țin la mine, simt că exist. Perechile de brațe sunt centurile de siguranță atunci când ești condus prin viață cu o viteză peste limita legală admisă.

x_o

2010-09-07T01:36:00.005+03:00

Vreau să-mi desenez și eu un plan de evacuare în caz de... nevoie. Da, am nevoie să fiu evacuată din pat, îmi place prea mult. Îmi place să mă întind pe cearceafurile verzi și pufoase, sub păturile călduroase, pe pernele mari si puțin cam prea tari. Îmi place să îmi țin laptop-ul în brațe multe ore întregi, fără să-l mai las jos. Să am o sticlă de apă lângă saltea, să nu trebuiască să merg până în bucătărie când mi-e sete. Îmi place să nu mă gândesc la prea multe. Să nu mă gândesc că s-a terminat liceul și nu se mai întoarce niciodată, să nu mă gândesc că aș vrea să călătoresc, pentru că n-am cum, că aș vrea să conduc o mașină, dar nu am niciuna, că aș vrea să ies un oraș, dar n-am cu ce. Nu, eu doar zac în pat ca o legumă cuprinsă de melancolia lui septembrie, din cauza căreia toate relele devin și mai rele decât sunt ele de fapt. Așa că aleg să le ignor, ca să treacă. Și între timp, să nu fac absolut nimic, doar să simt mirosurile de murături, ketchup și zacuscă din casă, trei zile la rând.Cumva, undeva, există un plan pentru situații de urgență, situații în care îmi pierd motivația de a face orice, în care viitorul îmi pare ca o furtună întunecată și încerc să-l amân cât mai mult cu putință. Să-mi scriu undeva ce urmează să fac în situațiile de genul ăsta și ce ar trebui de fapt să fac. Să mă lupt să alung orice gând care mă întristează, cum alung țânțari, să nu cumva să-mi invadeze ceva mintea goală. Nu-s prea bună la luptele cu mine, mereu pierd.

lucruri noi

2010-09-03T00:59:00.004+03:00

Nu știu câți dintre noi suferă de comoditate/lene în exces, dar cert e că eu da. Vreau să știu de toate, să învăț o limbă nouă numai uitându-mă la dicționar, să rezolv cele 1500 de întrebări din Noul cod rutier al României numai deschizându-l, să conduc ca Schumacher după 15 ore, să fac un apartament să arate ca un adevărat cuibușor de nebunii studențesc numai cu puterea minții, să întrețin relațiile cu oameni dragi doar prin telepatie, să rezolv misiunile la Caesar din instinct, să ajung departe... vreau, vreau, vreau. Dar nu prea merge așa ușor. E inevitabil ca atunci când începi să înveți lucruri noi, entuziasmul să se transforme rapid în frustrare și frică de eșec, frică de a-i dezamăgi pe ceilalți. Unde mai pui și că talentele mele se ascuuund foarte bine de mine, într-un colțișor întunecat al sinelui, și tot încerc să le găsesc de ani de zile. Or fi și ele pe undeva... Până una alta, a început o lungă perioadă a vieții în care tot încerc lucruri noi & I suck at them.
E un sentiment de nedescris! *zâmbet fals*

conectată la max

2010-09-01T19:24:00.008+03:00

Mă simt așa, mai deconectată de lume, în ultima perioadă. În timpul liceului obișnuiam să aflu rapid toate bârfele prin bunăvoința colegei mele de bancă și a hi5-ului, să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în viețile tuturor. De curând mă simt total pe lângă orice și orișicine, și tocmai mi-am dat seama de ce: am cont de blogger.com din 2006, cont de youtube din 2007, cont de yahoo, cont de skype, cont de filelist, cont pe livemocha.com, cont pe lastfm.com din 2008, cont pe slabute.ro (hei, o fată trebuie să știe să-și controleze dieta! :)), cont pe facebook, cont pe tumblr.com, cont pe drpciv.ro... și astea sunt doar cele pe care le folosesc des în ultima vreme. Și mă mai întreb de ce nu mai sunt la curent cu bârfele. Pfff.... sunt conectată la max la secolul XXI. Adică, am internet de la 10 ani.
Viața mea se împarte în multe vieți mai mici, toate active, se înghesuiesc unele pe altele, care mai de care să iasă în față și să fie băgată în seamă: viața socială, viața de familie, viața amoroasă, viața virtuală, viața profesională ce se va contura și ea încet-încet. Toate într-o continuă expansiune, cum naiba le facem față la toate? Și să nu cumva să îndrăznesc să uit de nevoia mea de intimitate, nevoia de fată la 19 ani, pe care dacă nu o ascult, mă face să devin deprimată și nelalocul meu. A naibii de complicată viața asta!

lista cu mirosuri

2010-08-31T23:57:00.003+03:00

N-am scris niciodată despre miros, nu e el un personaj foarte căutat. Pentru mine mirosul e foarte important la prima întâlnire, mereu am asociat fiecare om cu câte o mireasmă caracteristică, și cu timpul, oamenii au început să-mi miroasă, la propriu, a siguranță, a prietenie, a acasă, sau din contră, a ostilitate. Ce să mai spun de hormonii ascunși, care chicotesc pe sub mustață, vinovați de stările noastre de „horneală”, și nici nu ne dăm seama cine-i de vină! Îmi plac mirosurile, dar mai ales astea: mirosul de clătite duminică dimineața, mirosul mâinilor după ce mă spăl cu săpun cu aromă de ciocolată, mirosul cafelei ce inundă toată bucătăria, mirosul cărților vechi din biblioteci, mirosul de parc dimineața devreme, cu aerul puțin poluat, mirosul de ciocolată amară, mirosul așternuturilor spălate de mama, mirosul vinului, mirosul eșarfelor pe care fetele le parfumează cu o tonă de parfumuri diferite până la următoarea spălare, mirosul de iarbă proaspăt cosită, mirosul crinilor, mirosul din mașinile cu odorizante, mirosul fumului de la focul pentru grătar, mirosul gutuilor ...

sefe lui august

2010-08-30T02:47:00.003+03:00

Mă gândeam eu așa foarte profund că ar trebui să mai scriu, deși pare-mi-se că nu am mare lucru de spus. Ce știi când dispar de tot și nu rămân din mine decât poze și câteva texte puerile. Sunt prinsă tare în mica mea lume obosită, frustrantă și așa cum e ea, în care timpul zboară juma de zi și juma de zi stă pe loc. Dar trăiesc cum pot eu mai bine și încerc să fac doar ce-mi convine. Câinii latră zgomotos la 3 dimineața între blocuri, deci n-am nici o șansă să adorm în viitorul apropiat. Luna e foarte frumoasă de câteva zile încoace, întotdeauna mi-a plăcut mai mult luna decât stelele/ Nu-mi prea pasă de stele, oricât de mici și de multe ar fi. Mi-e dor să mă gândesc cu voce tare la diverse. De ce mi-e așa frică să dorm singurică? Parcă în copilărie nu mi-era frică de întuneric. Cred că mă înspăimântă doar singurătatea. Dar cui nu-i e frică să fie singur? Oricât de anti-socială aș fi o perioadă, niciodată nu am fost singură de tot. Mereu au fost vreo 2-3 oameni care să mă facă să mă simt vie. Am planuri mari pe restul verii, o să mă plimb și eu puțin (doar prin țară, nu-mi permit eu să ies din ea înainte să încărunțesc) și o să iubesc. Vreau liniște și multă energie pozitivă.

state of mind

2010-08-14T17:48:00.002+03:00

Artistul din mine a pălit complet în ultima vreme. Parcă nu-mi mai vine să scriu și nici să cânt sau să mâzgălesc nimicuri. Vara nu creez, vara sunt doar un consumator de duzină. M-am străduit să fiu un omuleț responsabil, să câștig și eu ceva bănuți ca să nu fiu iar parazitul părinților mei, dar n-am reușit. Și când eram mai supărată că-s aproape mare și nu fac nimic, o vecină care nu m-a mai văzut de 3 ani îmi zice în lift „Tu Cristina, tu parcă ai rămas blocată la 16 ani.” Adevărul este că și ultima oară când m-a văzut ea eram tot blondină. Ea nu știe că între timp am avut păr roșu lung până la coate și câteodată brunet și câteodată șaten și m-am îngrășat și am slăbit. Ultima oară când m-a văzut eram exact la fel. Ce sentiment ciudat. Parcă numai ieri salivam la Tuomas de la Nightwish la Artmania și țopăiam, și iute-iute m-a prins Artmania de anul ăsta. Dar Artmania nu știe ce mi-i s-a întâmplat mie în anul dintre cele doua Artmanii, și parcă nici eu nu mai țin minte bine. Parcă nu m-am schimbat prea mult, deși câteodată zic cu mândrie că am crescut. Doar că acum am luat și BACul cu 9,83 (thumbs up, I guess), am luat și delful, am terminat a 12-a cu 10 și urmează să fiu studentă la Cluuuj și șofer și mătușă în vreo lună-două, așa. Dar tot la fel mă simt. Unele lucruri chiar nu se schimbă niciodată.

2010-07-15T15:52:00.001+03:00

I'd love to kill you with a kiss
I'd like to strike you down with bliss
I'd like to tie you up in knots
Until your heart stops

I'd love to kill you with a glance
I'd like to put you in a trance
I'd like to drug you with my scent
And use you in the moment

I'd love to kill you while you eat
The pleasure would taste so sweet
I'd like to open up your skin
And wander there within

Moare numai cel ce se știe pe sine. Nichita Stănescu

2010-07-10T01:50:00.002+03:00

„Pe mine mie redă-mă.”
E vineri, noaptea târziu sau dimineața devreme. Am refuzat să mai bat străzile burgului și gingașele cărciumioare pentru că sunt plină până la refuz de tot ceea ce-mi pot oferi ele: oameni, fumuri, alcooale, halucinații, dansuri, gălăgie. Mă simt prea departe de mine și plutesc în voie pe valurile Universului de parcă aș fi o biată bărcuță de hârtie. Și am început să iau apă. Să nu mai pot duce atâta amar de lume în spate. Asta în condițiile în care eu mă cred așa, mai copac, cu rădăcinile înfipte adânc în pământ și cu crengile aspirând în disperare spre cer.
Trebuia să scanez profund sistemul; mă cam invadează tot felul de software bugs. Dă erori cu nemiluita și sistemul meu de operare o să crash cât de curând dacă nu mă iau de pe jos. Și nu am avut bani și de backup.
Sunt cât se poate de ancorată în prezent: m-am rătăcit cât se poate de tare în vâltoarea banchetului, sfârșitului de an, bacului, rezultatelor, alegerii facultății, prieteniilor, relațiilor. Trag cu dinții de tot ce pot, și iert și iubesc, și apoi iert și mai multe și iubesc și mai mult. Oare așa va fi mereu?
Refuz să nu mă mai știu, să nu mai trăiesc în interior, cu ideile și visele mele făcute de mine. Nu mai merge treaba. Om neom m-am făcut de când nu m-am mai așezat la o poveste cu mine. Navigăm pe ape tulburi, dragilor. Marea asta e cam beată și ne poartă aiurea și ne împrăștie care-încotro și nu avem ce-i face. Da, bineînțeles, o să mă las purtată. Sunt derutată de atâta spontaneitate câtă am descoperit în mine în ultima vreme, de iubirea mea necondiționată care n-are nici un dumnezeu. Viața toată mă derutează. Dar mă închid în mine și-aștept să treacă furtuna.

2010-06-10T23:47:00.002+03:00

Chiar dacă afară e aproape caniculă, în țară e furtună cu tunete și fulgere și m-am săturat ca, în loc să fiu fericită că tocmai îmi încep viața, să fiu speriată și veșnic descurajată de ai mei părinți. N-a zis nimeni că o să fie ușor, dar e chiar prea dată dracu` viața asta. Banii îngrădesc libertatea și-mi fac visele să devină de o natură total eronată. Visele mele obișnuiau să fie despre vacanțeee la Romaaa, plante devoratoare de roboți de bucătărie, tranșee în plină stradă, ghivece multe pe terase luminoase, grupuri de fete în New York, mers la Disneyland, a avea simțurile de 5 ori mai ascuțite, veverițe zburătoare, scenarii alandala cu oameni care n-au nici o legătură între ei în viața reală, exagerarea poveștilor, acvarii mari cu pești mulți și colorați, desenat pe pereți, cam așa... nu de ordin material. Dacă asta înseamnă să fii adult, apăi îmi bag picioarele! Nu-mi plaaaace.
Mâine e ultima zi de liceu. Și viitorul... nu sună așa bine. Deocamdată.

Banchetu`

2010-06-01T16:04:00.014+03:00

Am spintecat în două parcul Cetății și astăzi, la fel cum fac de ani de zile, cam de vreo 7, de când am început să bântui aiurea prin burgul nostru „ce respiră istorie”. Păcat că de fiecare dată când mă uit la zidul cetății îmi amintesc de bătrânelul ce a încercat să se sinucidă sărind de pe el. Epic fail. Oricum... Vâjâia vântu-a vijelie și îmi zburau zulufii în toate părțile. Și mi-am amintit că probabil e unul dintre ultimele drumuri pe care le fac prin Cetății când mă întorc de la școală. Mi-am amintit diminețile de iarnă în care respiram aerul înghețat și-mi încleștam 3 degete vinete pe țigară, grăbită să ajung la mate și implicit, la căldurică. Diminețile în care-mi imaginam că mă văd de sus, tablou mișcător, eu în paltonul meu roșu în mijlocul parcului alb, pe alee, sau umbrela mea roșie plutitoare pe ploaia năprasnică de toamnă, când miroasea a început de semestru.

Și iată că a venit timpul Banchetului, și a trecut vâjâind a viejlie. Directorul ne-a ținut un discurs despre ce liceu de tocilari suntem, și cum ceilalți trebuie să se poarte frumos cu noi, nerdzii, că într-o zi vor lucra pentru noi, și că vorba aia, ”niciodată nu e prea târziu” e falsă, că de multe ori e prea târziu și trebuie să trăim cât de intens putem. Altceva nu mai am ce spune. A fost frumos, am povestit (a se citi: bârfit rochițele celorlalte fete și burțile profesorilor), am mâncat, am băut, am dansat (cu proful de filozofie pe Șapca și cureaua lată, și cu proful de Istoria Angliei, povestind despre concerte rock), cam ce se face pe la adunări de astea. Am fost „pe Ramada” (ce fancy sună!), deci m-am plimbat cu liftul ala jmecher de merge 7 metri pe secundă și am admirat orașul de sus. Am suferit 12 ore pe tocuri cu mândrie, și dupa 00:00, cu lacrimi, și am stins seara cu o Stella Artois rece. A fost numa` bine.

2010-05-29T16:30:00.002+03:00

E încă primăvară, dar una zevzeacă rău. E nădușeală și plouă cu picuri mari afară, am trei gherbere într-o vază veche și prăfuite și camera îmi miroase puternic a ploaie și a căpșuni proaspete. Ascult folkăreală. Îmi ador lenea.

2010-05-21T08:18:00.002+03:00

Mi-am asumat așa cum trebuie iresponsabilitatea. Viața se poartă tare dubios. Ar trebui să fiu stresată, dar nu sunt, și-ar trebui să fiu supărată și îngrijorată, dar nu sunt. Eu doar sunt. E dimineață prelungită, cu cafele cu lapte, țigări Pall Mall și fișe la biologie, și simt cum fiecare clipă e o eternitate. Nu se oprește nicicum timpul ăsta, naiba să-l ia...

prima dată

2010-05-19T13:55:00.002+03:00

A trecut cam multă vreme de când am furat o leapșă, așa că o iau de la Andra pe asta cu „prima dată”, măcar sună porno.

Prima zi de școală: Mama mă ținea de mânuță, era o îmbulzeală generală și m-am enervat că am nimerit în clasă cu doi băieți și o fată de la grădiniță cu care mă tot cafteam. Următorii 4 ani am fost îndrăgostită de unul dintre băieți și prietenă bună cu gagica care mă pălmuia. Atunci am învățat-o pe aia cu ”qui se taquine s`aime”.

Prima fomație care mi-a plăcut la nebunie: Păi desenam pistolașe și trandafirași cu fratemio fredonând ”knock knock knocking on Heaven's Doors” când eram de-o șchioapă, deci Guns. Apoi cântam la mături AC/DC și urlam ”Ballbreaker”, apoi m-am prostit cu Genius și Andre, cântând ”Lasă-mă papa la mare” la leagăne cu colegele. Printr-a 5-a mi-a revenit pasiunea pentru rock datorită forumului cool girl și a formației Red Hot Chilli Peppers, deși inițial vroiam să devin hip-hoperiță. Dar când m-a și dus fratele meu la concert Iris în Dumbravă, m-am decis că-mi stă mai bine roacheră.

Prima caseta audio cumparată: Eu n-am avut niciodată bani pentru casete sau cărți. Primele CD-uri adevărate le-am primit de la prietenul meu de Crăciunul trecut, cu The Doors, un ”Best Of”.

Primul sărut: Renumita vară dintre a 7-a și a 8-a, puțin după ce mi-am făcut buletinul. Ne uitam la filmul South Park la el acasă cu gașca, înghesuiți, deși respectivul insistă că minunea s-a întâmplat când așteptam la un semafor. Cam greu din picioare având în vedere că eu aveam 1,53 și el 1,83, dar fie. Ambele variante sunt plauzibile.

Primul iubit: Cel cu primul sărut, la 14 ani și un pic. Eram mici și ne placea s-o ardem metal.

Prima zi de liceu: Deja cunoșteam jumătate din liceu, aproape toate colegele și câțiva dintre profesori, așa că așteptam liniștită la fumoarul Lazărului să vedem în ce bombă de la subsol o să fac clasa a 9a. Eram băiețoasă și speriată de faptul că o să fiu cu 24 de fete în clasă.

Primele cuvinte pe care mi le-a adresat prietena mea: Adică prietena mea cea mai bună? Păi aveam 3 ani deci e cam greu de spus sigur, dar cred că era ceva de genul „Fă-mi și mie desenele!”.

Prima zi de facultate: To be continued. Sper că va fi la cel puțin 289km pe autostradă de Sibiu.

Primul 3: Sunt fericita neposesoare a unui 3. Am luat totuși un 4 la engleză într-a 7-a, care s-a transformat în 5 și au urmat 10 de 10 pe lângă. 100% nerd

Prima dată când am postat pe blog: Februarie 2006 când mi-am adus aminte la o oră de română despre Nichita Stănescu că-mi place să scriu.

I was shakin' at the knees. Could I come again please?

2010-05-17T19:44:00.002+03:00

4:48

Încă-mi tremură chiloții pe mine de emoție. Am avut biletul din 16 decembrie 2009. Adică am așteptat fix 6 luni să-mi piatră ăștia lumea, cadou de 19 ani. Și au rockat-o! Cum au cântat n-are rost să povestesc, că are toată lumea acces la youtube. A fost superb. Solo-ul lui Angus m-a făcut să plâng de bucurie. Am avut norocul să primesc acces la golden circle, și să nimeresc lângă o ceată de bsitrițeni foarte porniți pe destrăbălare. Deci, eram în fața scenei. Explozie de endorfine. Parcă au tras cu tunul cu energie și fericire în mine. Fântână arteziană de plăcere. Am sărit, am dat din plete, am dansat, am urlat. Pe melodia mea preferată aka the jack m-a luat unu pe sus și acolo am rămas vreo juma de oră. M-am simțit atât de mică și atât de alive. Un ocean de oameni, o mulțime de 60.000 de inși vibrând în același timp cu mine, și multe luminițe roșii clipocind la secțiunea vip. Cea mai frumoasă priveliște din viața mea. Și cea mai intensă senzație, și cel mai puternic sentiment de apartenență. M-am simțit mai tânără ca niciodată.

2010-05-14T16:32:00.003+03:00

Știți de ce a scăpat Harry Potter de Cap-de-mort ăla? Pentru că l-a protejat dragostea mamei lui. Nu știu despre alții, dar pe mine m-a cucerit primul volum din cauza poveștii ăsteia cu sacrificiul mamei lui. Cărțile pentru copii sunt frumoase și pentru oamenii mari. Poate-ar trebui să mai citesc basme. Oricum, ideea e că atâta timp cât o să-mi păstrez relațiile cu prietena mea cea mai bună și cu părinții mei intacte, nimic nu mă poate face să-mi pierd încrederea în oameni și-n mine. Universul meu are un centru de greutate foarte stabil. „Şi mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui”, cum zice Eminescu. Cam așa ceva simt azi.

și-s scârbită de faptul că unii încă mai cred că omul care a crescut-o pe EBA ar fi în stare să crească o țară

19

2010-05-11T00:11:00.003+03:00

căpitan de vas

2010-05-09T08:39:00.010+03:00

Beigbeder împarte oamenii în romantici, cei care au aspirații înalte și vor să salveze tot ce încă n-a fost distrus, și egoiști, cei realiști care știu ca se va duce totul dracului curând și vor să se scoată ei cât mai bine.
Simplul fapt de a fi fericit cu ceea ce ai (de a trăi în prezent, nu într-un trecut penibil care să te tragă în jos, sau într-un posibil viitor glorios care cel mai probabil nu o să vină așa glorios) a devenit banal și subapreciat din prea multă ambiție, dintr-o mentalitate eronată pentru că a te bucura de ce ai, a fi mulțumit, a spera la liniște, iubire, siguranță și un strop de fericire a devenit ”compromis”, ”act de resemnare” sau ”concesie”. Oamenii sunt cinici sau paranoici sau visători incurabili care cred în SF-uri și sunt pe cale să revoluționeze lumea, chiar dacă nimic din toate acestea n-o să mai existe în 50 de ani. Absolut nimic.
Am citit cândva declarația unui doctor care a văzut mii de oameni murind și a consemnat faptul că absolut nici unul dintre ei n-a vorbit, în ultimele clipe, despre munca lui sau banii câștigați, doar despre familie, prieteni, amintiri. La urma urmei, toată nebunia asta, cursa continuă ce este viața celor care vor mereu să fie cei mai buni, e inutilă, pentru că totul devine irelevant câțiva ani mai târziu. La fel și cu ideile preconcepute, frica de părerea celorlalți, competiția stupidă, răzbunările, fricile, regretele... Ca să nu trăiești cu restricții doar din frica de a fi rănit sau pentru că te crezi mai bun. Mie-mi place să trăiesc intens și frumos și să sar cu capul înainte. Să simț enorm. Pentru că la sfărșit vom zice degeaba versul lui Marin Sorescu, ”Mie mi s-a omorât timpul, onorată instanţă!”
E imposibil să fii fericit de unul singur. Dacă nimănui nu-i pasă de munca ta, e ca și cum ea n-ar exista. Ca-n materialismul filozofic.
Sunt căpitan de vas și vasul este viața mea. Și aleg să navighez în ape tulburi și ape line după bunu-mi plac, fără să sper că apele mele sunt cele mai deosebite. Fără să-mi fie frică de rechini și balene ucigașe sau delfini mușcăcioși. De pe vasul ăsta am dreptul să dau jos pe cine vreau și să mă descotorosesc de lucrurile care-mi fac rău. Cum e durerea, nesimțirea, regretele sau încăpățânarea. Le iau și le arunc în mare.

(ultima zi de 18)

05.05

2010-05-04T23:54:00.007+03:00

Mai am puțin și mă izbește realitatea, n-o să mai am doar optișpe ani. Și ca de obicei, la finalul celui de-al 18-lea an de când am alunecat printr-un vagin, simt nevoia să-mi fac ordine în dulap și-n viață. Să-mi scot hainele de om fericit, alea de primăvară, care mă arată slabă. Să o iau de la capăt, adicătelea, dar cu sufletul împăcat. Tocmai m-am dezabonat de la newsletterul trecutului meu. Fără amintiri urâte și ”what if”-uri inutile. Iar viitorul... well, sună piersicos, și oricum, în momentul de față, viitorul e doar un concept și nimic nu e sigur. Doar că o să vină schimbările val-vârtej și trebuie să-mi țin bine echilibrul, să nu mă doboare. que sera sera, whatever will be will beeee the future`s not ouuurs to seee que sera seraaa
De câteva zile torc încontinuu pentru că e cald și soare și mi-e incredibil de bine. Deși, de 1 mai, Soarele m-a iubit puțintel cam tare și mi-a desenat un smiley-face pe piept.
^_^

J'adore la vie à cent à l'heure

2010-04-28T18:50:00.003+03:00

Nu-mi place viteza propriu-zisă, căci nu vreau să-mi zboare timpul de parcă nici n-ar fi fost; vreau să fie tandru și răbdător cu mine și să mă strige prin casă ”piersicuțo”.
Dar îmi place în schimb povestirea în ramă. Poveștile atât de intense încât, când le trăiesc, am impresia că ele devin niște canguri și au în marsupiu încă câteva povești mai mici. Și vitezele lor acumulate ajung la 100 la oră, ceea ce pentru o lady care se respectă, e prea mult. Nici o femeie n-ar trebui să conducă cu mai mult de 60 la oră. (știu că există și femei care știu să conducă, însă eu nu le-am întâlnit încă)
Eu știu că poate creez prea multe scenarii aiurea care se încheie prea repede. Și fac planuri multe și mărunte, dintre care se materializează mai puțin de jumătate. Dar ce să fac dacă nu mă pot abține să trăiesc?

Mi-e efectiv groază de albumele de-a doișpea. E ca și cum aș avea brusc acces la listele lui Moș Crăciun să aflu dacă am fost ”naughty or nice”. E așa, ciudat, pentru că de obicei lumea scrie lucruri frumoase, și te bucuri, și după aia stai să te gândești dacă a scris așa ceva din politețe și e ipocrit(ă) sau chiar te place.
Eu scriu cu sufletul în albumele alea, oricât de pueril ar suna, pentru că a fost liceu și a fost frumos și am crescut împreună. Și chiar dacă majoritatea personajelor individuale nu mi-au spus foarte multe lucruri la momentele respective, personajul colectiv, ”clasa”, a fost superbă prin simplul fapt că am crescut împreună, că am avut mereu cu cine mă compara și de obicei îmi dădea cu virgulă, că am învățat din greșelile altora , că m-au ambiționat, că am avut sentimentul de apartenență la un ”ceva” special. Când am intrat în liceu tocmai ieșisem din fundătura de școală de cartier care m-a scărbit mai tare decât ”two girls, one cup” și tot ce vroiam era sa galopez altundeva. Și-am nimerit unde trebuia, din fericire. Mereu am fost mai ciudățică, sunt de-un fel de nici un fel, aș fi băgat mâna-n foc că o să fiu persona non grata în liceu, că-s prea crescută la țară pentru lumea asta, dar mi-am găsit suratele.

2010-04-27T16:47:00.003+03:00

Când se gândește viața să fie acră-acră ca o lămâie foarte înfuriată, când ai un munte de lucruri de făcut și totul e cu susu-n jos, atunci se găsesește și primăvara să fie dulce. Legea compensației e tare sadică câteodată. Nu te poți bucura liniștit de soare și de căldură și de „copacii înfloriți” dacă îți zburdă mintea la simulări și supărări.

Deci, timpul nu m-ajută, mai vreau sa stau puțin la 18...

imagine all the people living for today

2010-04-25T23:01:00.001+03:00

Imagine there's no Heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people
Living for today

Imagine there's no countries
It isn't hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people
Living life in peace

You may say that I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will be as one

Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people
Sharing all the world

You may say that I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will live as one

beautiful disaster

2010-04-19T23:59:00.004+03:00

Să nu uităm niciodată că și dezastrele pot fi frumoase!

Intens mediatizata erupție a vulcanului islandez Eyjafjallajokull, care a dat peste cap aproape tot traficul aerian din emisfera nordică a planetei, a rezultat în periculoase cantități de cenușa și fum lansate în atmosferă, probleme serioase pentru călători.

sursa

promisiunea din seara de aprilie

2010-04-19T21:05:00.007+03:00

Marea mea problemă este, indubitabil, faptul că iau prea în serios lumina, și vântul, și mirosul, și cafeaua, și molia, și evantaiul, și bulinuțele roșii de pe oala cu orez, și fițele Lenuței (i se tot usucă câte o frunză, că e tare mofturoasă). Și de m-ar obliga cineva să mă schimb, nici c-aș putea. Căci îmi fac ochii ca felinarele cu fiecare prilej de bucurie sau tristețe. Și dacă o muscă îmi invadează intimitatea mă supăr enorm și dacă cineva mă cere de soție sâmbătă dimineața în târg mă bucur ca în ziua de salariu (a lu` mama, că eu n-am). Oare cum ar fi să devin nepăsătoare la lucrurile multe și mărunte, la scenariile construite de mintiuca mea, și să mă concentrez mai mult pe problemele reale, pe care le gustă orice om normal? Din alea de om mare. Eu nu sunt nici măcar un mic om mare. Ah, ce tristă ar deveni tristețea dacă aș fi cu picioarele pe pământ, fără să am măcar capul în nori. Îmi promit solemn, în această caldă seară din aprilie a.k.a luna nebunilor, să nu mă las niciodată de inventat povești și probleme.

poza de aici

muzica de la înmormântarea mea

2010-04-15T22:12:00.009+03:00

Nu știu dacă și voi simțiți nevoia de a băga un soundtrack la orice, dar eu dam la tot: la mers pe stradă, la căutat șosete, la mâncat zacuscă, la făcut popcorn, la învățat (fiecare materie cu muzica ei), la trezire, la culcare etc, și când va fi să mor, vreau să ruleze fin:

... pentru că lumea văzută prin ochii mei chiar e de minune.

...pentru că așa am iubit întotdeauna, in my crazy ways.

...pentru că melodia asta mi-e foarte aproape de suflet dintotdeauna și simt că seamănă tare de tot cu partea din mine care n-o să se schimbe niciodată.

:)) nu tre să mai zic de ce. Doar că-s rock la rădăcini.

Așa, ca să știți. Just in case.
am luat ideea de aici

pierdut memorie și chef, ofer recompensă

2010-04-14T23:37:00.003+03:00

Până și Einstein zicea că „Imaginația e mai importantă decât cunoașterea”. Doar că în ultima vreme îmi imaginez doar chestii urâte și până și balaurii din visele mele au mai multe capete decât de obicei și scot flăcări furioase pe nări. Prostiile și gafele se țin lanț, exact acum când am nevoie să fiu încrezătoare și bine-dispusă... dar, „dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost” zicea tata Murphy și tind să-l cred. Vreau să iasă naibii soarele din nori. Și repede, că-mi bate bacu la ușă. Și eu nu am chef să fiu utilă.
(P.S: Dacă își amintește cineva în ce bar era o tabliță mare pe perete cu legile lui Murphy să-mi zică și mie. Una neagră, solidă, arăta ca marmuta. Purtam pantaloni maro când am citit-o. Nu mai țin minte deloc unde era, în ce oraș, în ce an... atâta informație nouă mi-a făcut toate amintirile vechi să dispară.)

no sex and the town

2010-04-11T17:03:00.004+03:00

Ce trăiesc eu e un serial de niciun fel. E așa, un ghiveci de elemente luate din toate părțile. Nici măcar nu știu exact câte sezoane are viața mea, aș zice că vreo 4 deocamdată. Ar fi ceva de genul „Neveste disperate” combinat cu „Gossip Girl” și s-ar numi „No sex and the town”. Dar știu că în burgul de pe malul Cibinului nu se întâmplă nimic dacă nu te chinui tu să faci ceva-ul să se întâmple, și toate fericirile seamănă între ele și toate deprimările-s la fel.
Partea bună e că vom găsi mereu câte ceva de sărbătorit. Ieri am sărbătorit ultimul weekend de după ultima vacanță din liceu, ne-am făcut șediințe de înfrumusețare, ceaiuri, griji, și am colindat jumate de oraș sub o umbrelă ruptă care nu se va mai întoarce niciodată la proprietarul ei de drept. Mâine vom sărbători ultima zi de luni de dupa ultimul weekend de după ultima vacanță.
Trebuie să producem material pentru scenarii. Scenariile astea ni se întâmplă, n-o să ni le trimită nimeni pe mail să le citim și să ne hotărâm dacă jucăm sau nu în ele. Suntem obligate toate să fim actrițele singure și frumoase ale vieților noastre.

2010-04-05T15:19:00.003+03:00

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt. - N.S

Ce te faci când ești într-o situație dead-end? Când apare un super twist și simți că o să clachezi și habar nu ai ce să faci. Ca atunci când calci pe o bombă din aia îngropată în pământ și auzi cum se declanșeaza și la următoarea mișcare explodezi. Ca atunci când te plimbi pe un lac înghețat și auzi cum se fisureaza gheața. Ca atunci când te trezești în mijlocul unui ocean de nisip mișcător. Eu personal, mă panichez. Rău. Mă gândesc și mă răzgândesc și îmi schimb părerile de la o zi la alta în funcție de cele mai tâmpite lucruri după care se iau decizii (vise, ”semne”, versuri). Și nu sunt deloc sigură pe ele și mi-e frică de dezastrele naturale ce au să se întâmple și aștept să se rezolve totul de la sine, dar bineînțeles, asta nu se întâmplă niciodată. Așa că mai iau o decizie tâmpită și iar aștept să văd ce o să se întâmple, ca un iepure speriat ascuns între buruieni.
Până îmi fac curaj și mă arunc cu capul înainte și fac ce-mi dictează instictele și sper să fie bine. Se zice că taurii pun mare preț pe insticte. Că se simt împliniți doar atunci când și le urmează. Ciudat, aș fi putut să jur că sunt un om rațional. Dar într-o situație de criză, fac mereu ce-mi spune inima, nu le prea gândesc. Așa simt eu că trăiesc, că sunt un om viu.

2010-04-03T13:47:00.002+03:00

Mă trezesc de dimineață și tușesc noaptea de dinainte.
Capul mi-e mai greu ca niciodata, însă sufletul mult mai ușor.
Sărbătorile astea au venit așa de repede încât mama nici nu a avut timp să se streseze. Așa de repede încât nu am fost obligată să gătesc și să fac curat și să mă duc la cumpărături. Incredibil de repede. Au uitat ai mei să organizeze mese mari cu toate neamurile. Fără probleme, fără stress. Chill. Doar drob, bere, vin demisec și voie bună.
Iubesc Paștele ăsta.

cine-aș vrea să fiu când o să fiu mare

2010-03-31T00:06:00.005+03:00

Ați auzit vreodată un sunet de clopoțel și coruri de îngeri cântând când ați aflat ceva extraordinar? Eu am auzit astăzi când am citit despre Andre Brugiroux, noul meu idol, un franțuz care a reușit să viziteze toaaaaaate statele lumii cu cortul în spinare, fără să aibă bani, fara cazări la hoteluri, fără să mănânce la restaurante. Și chiar dacă era să moară degerat sau mâncat de un leu, tot nu a renunțat la visul lui. Ce om minunat și curajos și ambițios!

articolul de pe descopera.ro

mujeres

2010-03-30T21:13:00.004+03:00

Femeile au nevoie de multe ca să se simtă femei.
Femeile au nevoie de femei ca să se simtă femei. De câteva prietene care să fie acolo și să ne facă să simțim că nu suntem singure, nu suntem pe lângă, mai sunt și altele cu probleme la fel de colorate ca ale noastre. Trebuie să ne epuizăm cumva fondul maaare de cuvinte pe zi. Între noi.
Femeile au nevoie de bărbați ca să se simtă femei. Pletoși, sexoși, frumoși, bogați, săraci, preferabil puțin mai deștepți decât noi; oricum ar fi ei, ne conturează frumos feminitatea și ne fac complimente și ne dau fluturași.
Femeile au dreptul la haine. Și eșarfe. Și genți. Și cosmetice. Și epilatoare. Și pantofi. Mulți pantofi. Balerini, sandale, espadrile, botine, pantofi cu toc, bocanci, ghete, adidași, de toate. Și nu câte o singură pereche.
Femeile au dreptul la dulcegării. La lumânărele și pisicuțe și reviste de femei cu teste speciale pentru ele, la secțiunea de horoscop, la literatură siropoasă, la filme lacrimogene, la seriale cu alte femei, la perdele colorate, la bețigașe parfumate, la flori, la piese de decor interesante, la o gamă larga de bijuterii și briz briz-uri.

Și dacă cineva ne neagă nevoile și drepturile, va fi condamnat la moarte (sau la abstinență, tot aia).

2010-03-22T23:07:00.003+02:00

\
Zilele astea nu prea mai traiesc in cuvinte, ci-n imagini, gusturi, mirosuri, muzici si doruri. Senzatii, fiori si stari imposibil de controlat. Am sa botez starea mea de niciun fel, Raphael.

2010-03-21T21:54:00.000+02:00

2010-03-17T23:08:00.006+02:00

Primăvară, primăvară,/Inutila mea fecioară,/Nu cumva te-ai sinucis?...

Știu că Echinocțiul de primăvară e abia în 21 martie, dar totuși, ninge-n sus în loc să plouă. E a 6-a lună consecutivă în care ninge. Mi-a cam ajuns. Vreau să vină mai repede căldura, să renunț la 2 dintre cele 3 straturi de haine, să merg pe jos mai mult, să cumpăr legume din piață - nu din supermarket, să nu mai fiu amenințată de răceală, să nu se mai întunece la 5 jumate, să-mi dea soarele energie (și să-mi fixeze vitamina D în oase :p).

2010-03-14T18:18:00.004+02:00

1.Rădăcini avem cu toții, chiar dacă nu suntem plante. Și vrei, nu vrei, rădăcinile sunt adânc înfipte în țara în care ai crescut, în familia care te-a educat și în oamenii pe care-i iubești cu adevărat. Și chiar dacă țara e de căcat și cam săracă, părinții cam învechiți și enervanți și oamenii cam neghiobi și nerecunoscători, măcar sunt ai tăi și îi cunoști. Dacă trăiești cu rădăcinile retezate, dacă te abții să trăiești în rahatul pe care-l iubești și cu care te indentifici și fugi undeva unde e lapte și miere, tot incomplet te vei simți. Pentru că de cele mai multe ori, laptele și mierea nu-s de noi.

2.Viața e atunci când stau în mijlocul patinoarului și ceilalți își văd liniștiți de patinele lor. Nu-i cunosc decât pe cei mai veseli. Pe restul nici nu-mi doresc să-i cunosc. Unii o iau pe contrasens. Alții îi ignoră pe cei de pe contrasens. Alții îi înjură. Mie nu-mi pasă decât de patinele mele, dar totuși, privesc cu vădit interes patinele altora, poate-poate mai sorb câte un secret esențial pe care dezamăgirea încă nu mi l-a predat. Așa, ca să mă scutesc de-un efort. Parcă am paralizat. Sunt fata-statuie-de-gheață din mijlocul patinoarului rotund. Mi-e cam leahămite să mă arunc și eu în vârtej. Ca să ce? Să mă învârt în cerc ca să ce? Asta fac tot timpul, sunt un titirez prin viață, mă tot învârt în jurul unei axe invizibile. M-aș arunca pe contrasens dar sunt prea conformistă să fac asta. Mai degrabă, m-aș învărti într-un singur nonsens. Ceasul spune că mai am doar un sfert de oră de patinat și apoi mă vor da afară să curețe gheața. Ce mă fac? Să profit. Carpe diem. Dacă e musai să mă mișc, mă duc.
Două minute mai târziu am primit un bulgăre în tâmplă și mi-am pierdut conștiința. Apoi mi-am revenit, eram tot singură. Am căutat niște cunoscuți, am înjurat niște necunoscuți și am plecat acasă, înapoi spre centrul patinoarului.

Henry Rollins

2010-03-10T15:18:00.005+02:00

I wanna have 10.000 of this guy's babies!

I must tell you that I was always afraid of the fury with which I loved you. It overwhelmed me. I thought it beyond comprehension, therefore my silence.

Don't do anything by half. If you love someone, love them with all your soul. When you go to work, work your ass off. When you hate someone, hate them until it hurts.

Half of life is fucking up the other half is dealing with it.

Life is full of choices, if you have the guts to go for it. That's why I get immediately bored with anyone's complaining about how boring their life is, or how bad their town is. Fucking leave and go somewhere else. Or don't.

I believe that one defines oneself by reinvention. To not be like your parents. To not be like your friends. To be yourself. To cut yourself out of stone.

I think about the meaning of pain. Pain is personal. It really belongs to the one feeling it. Probably the only thing that is your own. I like mine.

Loneliness adds beauty to life. It puts a special burn on sunsets and makes night air smell better.

comptine d'une autre été

2010-03-09T00:59:00.006+02:00

Tehnica rememorării. Evocare. Reamintire. Rechemare. Redeșteptare.
Totuși, doare. De fiecare dată când realizez că nu voi mai trăi niciodată clipele din trecut. Că e imposibil să mă reîntorc la fetița blondă cu geaca roșie a lu` frateso din excursie la mănăstiri în clasa a 6a, anul de grație 2004 sau la cea care mânca fragi sub nucul din vie și o certa bunica că stă la umbră deasă de nuc și răcește. Acum nu mai am nucul, și nici bunica. Și degeaba mă certa, că tot răceam.
M-a lovit așa, dureros, când mi-am dat seama că imensul gard al grădiniței pe care-l cățăram „ilegal” cu Criss in fiecare zi nu mai e așa imens, de fapt, nu mai pare deloc mare. Mi-a rămas mic.
Acum am alte garduri de sărit.
Na, luați de la mine niște nostalgie garantată de Yann Tiersen:

2010-03-06T13:39:00.002+02:00

Eu cred că mi-a fost implementată o genă mai aparte, gena fidelității. Pentru că mi se pune pata rar, dar bine, și nu ma desprind de lucrul sau persoana respectivă pentru multă vreme, până cineva îmi desenează pe un panou imens că la persoana respectivă i se rupeee, i se-ndoaie, i se face ca la oaie. Aparent, ăsta e singurul mod în care pot înțelege că dragostea nu e neapărat reciprocă. Și că, de cele mai multe ori, mi-e frică să accept adevărul, așa că prefer să-l ignor. Dar măcar atunci când cineva îmi desenează explicit că o anumită obsesie nu e bună pentru mine, fug de ea ca din gaură de șarpe.
Eu m-am decis astăzi să vreau doar pe cine mă vrea. E inutil să mă zbat să fac oamenii să mă placă sau să se schimbe. Mi-e prea lene să fiu prietenoasă.

Ghiocica

2010-03-01T20:20:00.014+02:00

Când ne zâmbește soarele de după nori și grăsuțele de noi ieșim la jogging și bem ceai verde cu lămâie rrrece, când deși sunt la 4 luni distanță de Bac și la 2 de Delf și mai am o căpiță de lucruri de făcut, m-am decis să-mi îmbrățișez nouă viață care va începe prin octombrie anul curent. Adicătelea, atunci voi fi bacalaureată, studentă, mătușicăăăă, chiriașă, șoferiță. Și ca să mă pregătesc corespunzător pentru noua viață, trebuie să învăț, și să am multă răbdare, căci îmi sunt rezervate și mie lucruri mai frumoase și voi scoate capul din pămant ca o ghiocică.

ești sisică ...

2010-02-27T18:23:00.004+02:00

dacă știi cum e să te plouă în talpă, deși lumea nu e încă cu josul în sus.
dacă te rătăcești de vreo 3 ori pe zi printre propriile așternuturi.
dacă nu știi ce vrei să te faci cu tine.
dacă te găsești de multe ori în situația în care ai o părere total diferită de oricine altcineva, și nu în sensul bun.
dacă ți-e cald și bine numai între 4 pereți verzi pe cai.
dacă vezi culorile cam prost și auzi mai bine cu urechea dreaptă și vezi mai bine cu ochiul stâng.
dacă ai o plantă pe care-o cheamă Lenuța care nu e nici frumoasă, nici urâtă.
dacă ai câte o revelație fundamentală a existenței tale în fiecare zi de vreo 6 ani încoace.
dacă ești dureros de brutal de sinceră și râzi de plângi și plângi de râzi.
dacă ți se pare că fiecare primește ce merită deși de aici reiese că eu merit să nu prea am noroc sau bani.
dacă visezi o dată pe lună retrospectiva viselor din luna anterioară și te trezești convins că trăiești într-un matrix.
dacă îți plăcea iarna dar acum nu-ți mai prea place și dacă urai dovleceii dar acum îi iubești.
dacă te trezești în unele dimineți cu poftă de cafea, iar în altele cu poftă să faci duș sub scoc când plouă-a vară.
dacă simți adrenalina în tine și te agiți și zâmbești tâmp tâmp tâmp și vocea ți se pițigăie dulceag de fiecare dată când vezi un copil sub 7 ani.
dacă vrei să locuiești cu două prietene și un dihor în următorii 3 ani.

AWESOME

2010-02-10T15:21:00.003+02:00

După ce revista Science a publicat știrea despre descoperirea și studierea unui schelet feminin incomplet, vechi de 4,4 milioane de ani, botezat “Ardi”, Discovery Channel a realizat un program special, DISCOVERING ARDI, care va ajunge în Romania, pe 7 martie 2010.
Citește mai multe despre ARDI pe descopera.ro!
CLICK AICI

Și încă o știre mișto: se închid spice shop-urile!
știre

2010-01-30T12:36:00.003+02:00

I like to know when I'm having fun. Don't you?
Don't do drugs.
It's a sick sad little world.
poetry is much much better
Aer de toamnă
Mă curenta privirea ta
întâmplătoare.
Frunza tristeții de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
și stam în soare,
cu chipul nemișcat și-ndragostit.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, și lasa deasupra mea, în soare
doar ramuri de copaci
și pasari rotitoare.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
și totul devenea în jurul meu
amănunțit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.

(Nichita Stanescu, 1964)

monstruozități

2010-01-29T12:33:00.003+02:00

Spune-mi cum te cerți ca să-ți spun cine ești. Sau ție nu-ți place să te cerți? N-are cum, mai degrabă ți-e lene. Pentru că atunci când crezi cu adevărat în ceva și ești absolut sigur că ai dreptate trebuie să te cerți ca să-ți aperi punctul de vedere. Singurul care conteaza și care ar trebui apărat. Dacă nu te cerți ești frustrat pe ceva și ți-e rușine să recunoști de ce te superi. It happens to all of us. Sau ești ipocrit. Sau politicos.
Cert e că atunci când te cerți spui chestii adevărate și monstruoase, pe care le gândești sporadic, și toți le gândesc dar nimeni nu are curajul să le spună cu voce tare. Decât când îți sare muștarul/țandăra/lerul. Care de fapt sunt urâte dar neimportante în viața de zi cu zi.
Eu cred că certurile sunt bune. Nu neaparat cu urlete, deși cam așa se lasă de obicei. Conflictele te fac clean. Zici tot ce gândești, nu te mai ascunzi dupa deget. Te simți mai apropiat de cineva căruia i-ai spus ce crezi despre el. Și înveți câte ceva despre tine și despre ceilalți de fiecare dată.
Lucrurile pe care nu trebuie să le faci și știi ca nu trebuie să le faci dar totuși le faci te definesc. Pentru că așa te individualizezi, prin mici monstruozități originale.

guns don`t kill people
i do
muhahhaha

oare

2010-01-17T00:00:00.003+02:00

Zboară pe deasupra capetelor noastre fantomele celor ce nu vom mai fi niciodată.
Oare mori cu adevarat dacă naști murind?
Oare sufletul nostru cântărește? 21 de grame fix-pix
Oare mai știe cineva cum e să-ți fie frig de la singurătate?
Oare marea va afla vreodată cum e sa fii mică?
Oare mama când mi-a dăruit timp mi-a făcut un cadou mie sau ei însăși?
Oare de ce câteodată liniștea și siguranța camerei mele mă face mai fericită decât orice sărut?
Oare de ce îmi pâlpâie venele când mă gândesc la ele?
Oare când vor mușca din mine anii mă va durea?
Oare emoțiile neconstructive nu construiesc nimic niciodată?
„Peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău.”
„Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
"S" e rece azi din sunt.”
N-ai să vii - N. Stănescu

why I love my laptop

2010-01-12T22:48:00.006+02:00

Așa ca un reminder pentru zilele shitty, vreau o listă cu lucrurile care-mi fac viața să ruleze (și se datoreaza laptopului meu nou-nouț care e fetiță și o cheamă Morga). Ordine aleatoare.

*Angelina Jolie pentru că e a naibii de frumoasă și de sexy și de talentată și de temperamentală și aș ucide câteva duzine de cățeluși ca să arăt vreodată așa. Și-mi plac toate filmele în care are rol principal, mai ales Gia și Original Sin și Mr&Mrs Smith și Beyond Borders și Playing by heart și Girl, Interrupted și mai am vreo 20 giga de filme pe hard care așteaptă să le savurez.
*PC Games, în special Heroes 3, Ignition, Starcraft, Diablo ;))
*TV series, lista e lungă și nu se va termina niciodată, sper. Printre preferatele mele sunt Sex and the city, Seinfeld, Friends, Heroes, House MD, Scrubs, Gossip Girl, The Big Bang theory, True Blood. xoxo
*Să nu uităm de muzică. Mai ales sesiunile de streching pe covor pe Portishead, băile de 2 ore pe muzica celor de la The Doors sau sesiunile de lectură pe Lounge Music.
*Scurt metrajele de pă net. Youtube e sfânt. Așa ca idee, check http://www.youtube.com/watch?v=FlSDNezCxks
*Cititul de bloguri de bărbați amuzanți și reviste de femei frustrate. divahair, avantaje, cosmopolitan. Și desigur, ceva știință din Science Illustrated, national-geographic.com și descopera.ro.
*Hi5 și mess ptr că aflu cine vrăjește la cine, dacă-i iasă sau nu doar cu câteva click-uri.
*Poezie! all hail romanianvoice.com!
(gând aiurea: mi-ar plăcea să am ocazia să scriu la o revistă de femei, să fac politică, să am o afacere sau/și să fac voluntariat pentru africani care mor de foame sau țestoase muribunde)
Am un motiv să nu mă plâng că trece timpul prea repede și că vine bacu mă ia dracu... vin AC/DC în 16 mai! xoxo

2010-01-06T02:12:00.002+02:00

Şi totuşi tu şi cu mine n-ar trebui să ne mai trezim vreodată în paturi diferite.
Ar trebui să existe un blestem care să ţină legate de mine, fie că vor, fie că nu, toate sufletele şi lucrurile care mi se par interesante. Pentru că, oricât m-aş chinui, pot găsi ceva frumos în oricine şi orice, dar nu şi interesant. Aproape toţi pe lângă care trec sunt doar nişte siluete care se dizolvă rapid, chiar şi în apă rece. Nu sunt făcute să rămână. Şi atunci când sunt cucerită de cineva, pai, aş vrea să-l iau cu mine oriunde mă poartă mintiuca. Vreau departe, aşa, ca să plec, Când voi fi doar eu şi cu mine, şi deciziile mele nu vor putea răni pe nimeni. Mie-mi plac schimbările doar de dragu' diversităţii. E aşa de mare lumea asta şi-s atâţia oameni, şi atâtea locuri şi animale şi clădiri pe care nu le-am vazut, atâtea lucruri pe care nu le-am făcut, atâtea porţi şi ştiu exact pe unde vreau să merg! peste tot! Chiar dacă entuziasmul meu trece repede şi nu e cel mai puternic, ideea de a pierde vremea degeaba, de a nu ştii destul, de a nu simţi destul, de a nu vedea destul, de a trăi într-o singură zonă ca într-un matrix ardelenesc ma îngrozeşte.

2009-12-28T01:37:00.002+02:00

Nici nu ştiu când şi unde a fugit anu' ăsta da' al naibii dacă vreau să ştiu. Eu sunt tot cam la fel, pe cale să încep să mă consider tânără adultă şi să ma panichez că la anu' pe vremea asta va trebui să-mi spăl singură chiloţii. Eu sunt lucrurile care se întorc la mine fără să le chem, întâmplările suficient de puternice şi importante încât să merite să mă influenţeze mai departe şi sper că, în ciuda lenei mele şi a comodităţii, m-am bucurat de fiecare zi relaxantă, de fiecare zi deprimantă, de fiecare beţie, plimbare, conversaţie, joc pe calculator, serial, sărut, exerciţiu la mate sau glumă nesărată. Dar eu ştiu că m-am simţit bine cu mine însămi în aproape orice situaţie şi am profitat de orice moment şi sper că 'la anul care vine să ne fie şi mai bine'.
Hai cu şampania aia 2010!

pam pam pam cichi cichi

2009-12-24T11:03:00.003+02:00

Păăăi iar a venit dimineaţa şi ne e frică să ne ridicăm brusc capul de pe pernă de frică să nu se întâmple o catastrofă. S-ar putea ca într-o zi să ne pice capul de tot, pe podea. Şi să umblăm aşa fără capete. Dimineaţa devreme, după 12.
Şi mi-e frică şi să mă uit înapoi şi să-mi amintesc. Mie oricum mi-e cam frică să mă gândesc la trecut. Să îmi afund gândurile în tot ce-a fost. Nu pot face aşa ceva. Să simt din nou aceleaşi lucruri. Înfiorător. Cum să nu te panichezi când realizezi cât timp a trecut? Cum să nu te sperii când observi câte lucruri nu le vei mai putea trăi niciodată? S-au dus. Şi restul e necunoscut, şi în ceea ce mă priveşte, cam întunecat. Pam... pam.. Parcă-mi amintesc muzica şi cum necunoscutul mă facea să dansez cu el. Clipă cu clipă valsam în viitor, încet şi ireversibil. Nu-mi mai amintesc mare lucru, decât paharele de vodcă şi de vin, care, combinate, mi-au dat durerea asta de cap. Vreau să umplu cerul cu prostii, să schimb anotimpul după bunul meu plac. Să dau rewind mai uşor.

E greu să mă decid. Trebuie să râd sau să plâng sau să mă panichez sau să urlu sau să dansez sau să adorm la loc. Pământul tot se învârte şi soarele răsare chiar dacă nu pare. Încă trebuie să trec peste vacanţa asta cu sentimentul de vinovăţie că nu fac nimic util pentru şcoală, încă trebuie să înfrunt 'magia sărbătorilor' de iarnă pe care sincer le detest şi nu e nimic frumos la un copac mort şi împopoţonat decât amintirea entuziasmului pe care-l aveam când eram ploadă şi împodobeam pomu'. Şi nici la toate luminiţele de Crăciun. Îs becuri în puii mei. Becuri mici şi multe şi peste tot şi nu luminează decât faptul că eşti singur. Dacă te simţi aşa. Nu cred în sărbători, decât în stressul ce-l provoacă, banii pe care-i cheltui şi oboseală. Nu tu cadouri, nu tu magie, nu tu colinde, nu tu zăpadă sănătoasă. Încă urăsc lumea când deschid ochii. Sper să treacă naibii mai repede perioada asta minunată.

2009-12-04T13:37:00.000+02:00

Dub Fx - Fly with me
Asculta mai multe audio Muzica

Din când în când vreau să mă dau jos de pe pământ.

Sau poate chiar de pe Pământ, să stau aşa, călare pe Lună, şi să mă uit la muşuroaiele de oameni şi să mă mir ce serioşi se grăbesc ei să trăiască şi să-mi aduc aminte ce inutil e să nu ai răbdare. Pentru că, deşi ştiu că ‘toate la timpul lor’ simt că singura metodă prin care aş putea să-mi reîncarc bateriile şi să-mi revină cheful de ‘a fi’ şi de a mă bucura de viaţă ar fi să iau o pauză de la ea. Şi cum să-mi induc o moarte clinică ar fi o soluţie cam drastică, şi nici nu prea ştiu eu cum se face, mă gândesc că dacă o să reuşesc să visez alte lucruri decât acelea banale şi irelevante o să pot evada. Pentru că visez doar probleme şi dorinţe spurcate şi materiale şi hormonii îmi ţin loc de creier şi imaginaţie toată noaptea. Vreau să visez momente cu prieteni fără să am vreo supărare permanentă care să mă apese pe corason şi să mă împiedice să râd cu toată pofta. Vreau să visez momente romantice fără gânduri ascunse care să mă facă să mă simt vinovată pentru cum sunt eu fabricată. Vreau să visez momente în familie fără să am resentimente şi dracuşori. Vreau plajă, şi balauri cu antene şi cafele cu mult lapte şi ceaiuri de căpşuni şi perne moi şi verzi ca o pajişte. Acum sunt trează chiar şi-n somn. Măcar când visez să mă trezesc în altă lume.

nu pot trăi fără tineeee

2009-11-29T14:23:00.002+02:00

Cu toţii exagerăm când suntem instabili emoţional. Inevitabil. Ni se pare că e sfârşitul lumii, mai ales dacă combini un PMS cu o răceală în cazul meu. Cu toţii exagerăm pentru că ne place să simţim şi să trăim şi intensitatea sentimentelor ne trimite într-un fel sau altul într-o frenezie. Orice sentiment, fie el şi negativ, e mai bun decât nimic. Plictiseala e diavolul.
Şi eşti supărat şi sictirit şi parcă lumea devine brusc mult mai mică şi te strânge şi te sufoci. Sau din contră, e mare şi te simţi pierdut şi nu ştii pe unde să o apuci. Dacă în stuaţiile astea ai un prieten care să-ţi zică că eşti prost şi că nu e dracu' atât de negru, care să facă haz de necaz, atunci consideră-te fericit. Pentru că omul e cel mai adaptabil animal, chiar putem trăi fără aproape orice, şi în mod sigur fără oricine. Tot ce trebuie să faci ca să treacă năcazu' e să accepţi realitatea şi să renunţi la ochelarii de cal. Totul se rezolvă cumva până la urmă, şi cursul naturii nu lasă pe nimeni în curu' gol.
N-a zis nimeni că viaţa e o petrecere frumoasă, dar dacă tot suntem aici, hai să dansăm.

pitici mici mici

2009-11-22T23:03:00.002+02:00

Stai liniştit, că nu am ce să-ţi fac. Eu nu pot să citesc gânduri. Eu nu pot să te fac să mă iubeşti. Eu nu pot opri Soarele să răsară. Eu nu pot să te fac să mă uiţi. Eu nu pot să te fac să crezi ce cred eu şi să simţi cum simt eu.
Suntem mici şi neputincioşi, chiar şi-n faţa destinului propriei noastre ţări.
Mi se pare mie că nimic nu se termină cu adevărat niciodată. Că unde a fost foc rămâne musai cenuşă. Că nu uităm nimic. Pentru că trăirile nu prea are cum să ţi le ştergi din minte. Poţi să te faci că le uiţi, să îţi ignori amintirile şi să le articulezi cum încep să iasă la suprafaţă, ca într-un joc de Poke the weasel. Dar dacă nu păţeşti vreun accident la nivel cerebral, nu ai de ales. Trebuie să trăieşti cu alegerile pe care le faci pentru tot resul vieţii. Şi să înveţi cum să înveţi din ele, căci regretele nu-şi au rostul. Cred în principiul conservării energiei.
Fiecare zi are atât de multă viaţă în ea. Deşi e aşa de mică şi pitică, în fiecare zi ne putem bucura de soare, de oameni, de plimbări, de mâncare, de cafele, de cărţi, de hormoni, de filme, de muzică, de băi calde, de muncă, de dans, de alcool, de culori, de parfumuri, de perne moi, de săpun cu aromă de ciocolată, de lucruri noi. O zi în care nu ai fost fericit măcar puţin e o zi pierdută. Fiecare zi înseamnă 24 de ore cu care poţi să faci ce vrei tu.

introspecţie

2009-11-15T01:45:00.004+02:00

N-am fost niciodată fata draguţă pe care să o placi din prima. De fapt, nici din a doua. Trebuie să ai răbdare ca să mă placi pe mine. Ca să fiu sinceră, cred că-s prea comodă ca să mă straduiesc vreun pic să plac, să fiu serviabilă şi politicoasă. Am nişte prietenii lungi şi frumoase la activ, şi o relaţie atât de faină cu părinţii şi cu mine încât îmi vine greu să mai încerc să conving pe altcineva că merit atenţie.
Dar sunt nişte oameni care pur şi simplu mă fac să roşesc şi să mă străduiesc să-i cuceresc chiar dacă nu mă aleg cu nimic din treaba asta. Şi mă agit şi gesticulez şi râd cu gura până la urechi din absolut nimic. Oare care sunt criteriile după care ne ghidăm comportamentul când vine vorba de ceilalţi? E o chestie involuntară, ne strâmbăm la unii oamenii pe care nu-i placem chiar dacă nu ne-au greşit, sau le zâmbim unora pentru simplu fapt că au părul creţ. Nici noi nu ştim de ce sau cum sau ce ne determină să reacţionăm aşa faţă de oamenii noi. Şi e foarte interesant să observ lucrurile pe care nu le pot controla, chiar dacă e vorba de propriile mele reacţii.
E o adevărată artă să poţi să-ţi maschezi adevăratele gânduri, să nu-ţi laşi emoţiile să ţi se citească pe faţă. Cu toate că admir francheţea oamenilor mai mult decât orice, recunosc că mie, care-s de o sinceritate total inutilă, mi-e aproape imposibil să îmi controlez mimica feţei şi gesturile, poziţia corpului. E adevărat că a fi sincer necesită încredere în sine şi lipsă de prejudecăţi şi capacitatea de a-şi asuma consecinţele propriilor fapte şi vorbe şi un spirit justiţiar dezvoltat, dar a fi sincer şi incapabil de a fi ipocrit şi superficial este în ziua de azi o dovadă de slabiciune şi inadaptare. Pentru că e o prostie să nu poţi minţi in interesul tău. Cam ca atunci când porţi costum de baie pe strada când sunt 40 de grade afară, şi îţi vine foarte bine, dar e cam aiurea să nu porţi haine şi să te expui aşa când nimeni altcineva nu mai e despuiat, de parcă n-ai fi în stare să suporţi o rochiţă pe deasupra, ca toată lumea.

'Este foarte periculos să fii sincer în condiţiile în care nu eşti şi prost.'
'Dansul este o exprimare verticală a unei dorinţe orizontale. '
'I never resist temptation because I have found that things that are bad for me do not tempt me.'
George Bernard Shaw

wonders never cease

2009-11-02T18:58:00.002+02:00

E adevărat că un lucru obţinut uşor nu prea are mare valoare în ochii noştrii, la fel cum o victorie greu obţinută e fericire pură, dar parcă prea mult luptăm pentru a găsi dragoste. Văd prea multe prietenii ipocrite, superficiale, bazate pe frica de singurătate, pe lipsa de ocupaţie, pe sentimentul de obligaţie, înfiripate din simplul motiv că soarta a aruncat doi oameni în acelaşi mediu. Dar câţi dintre noi putem spune că admirăm cu adevărat omul ce ne e prieten? Există o spaimă de apropiere, de sinceritate, de aruncare în gol, de a ne arăta aşa cum suntem, de a spune totul, fără şlefuire, fără să părem astfel decât suntem. Câţi dintre prietenii noştrii ne-ar mai iubi dacă am verbaliza orice gând ne trece prin scăfârlie? Ne e frică de noi înşine. De fapt, ne e frică ca de dracu' ca cineva să ştie că suntem nesiguri pe noi sau am uitat să ne spălăm pe dinţi. Dar nimic din ce ne face fericiţi n-are cum să fie prea dăunător. Nici chiar adevărul. Nici chiar dependenţa de alte persoane. Şi libertatea de exprimare şi confortul ne face fericiţi.
Fiecare dintre noi este divizat într-o infinitate de componente. Şi nu mă refer la explicaţia biologică. Mă gândesc la sentimente, la simţiri, la relaţii. Eu una am o prelungire, un om fără de care mă simt incompletă, oriunde aş fi, şi am nevoie de prezenţa şi aprobarea ei ca să fiu. Fără dragoste nu suntem, deloc, nimic. Doar aparate biologice. Doar pentru că înţelegem cum ne funcţionează corpul nu înseamnă că nu e incredibil faptul că asta se întâmplă. Că avem o inimă care ne pompează sânge în tot trupul. Şi eu am ales să cred că adevăratul combustibil miraculos pe baza ccăruia existăm sunt sentimentele. Dacă trecem superficial prin viaţă şi ne e lene sau frică să ne punem sufletul în mâinile altora, dacă alegem să ne ignorăm suferinţa sau să o evităm la nesfârşit, dacă nu avem pasiuni şi nu ne dedicăm nimănui, suntem degeaba.

earthquake needed

2009-10-28T20:25:00.004+02:00

Vreau să renasc. Din spuma mării ca Afrodita. Şi să nu ma fi vopsit niciodată.
Vreau să locuiesc departe, într-un oraş cu oameni calzi şi veseli, unde ai de toate în afară de linişte. Undeva unde să am chef să fac totul, oricând. Pentru că acum e atât de calm tot universul meu încât aş dormi încontinuu. Poţi auzi muştele cum bâzâie şi albinele cum zbârnâie. Pot auzi chiar şi cerealele când se contopesc cu iaurtul. Fac fâssss ca o doza de cola. It's oh so quiet...
Vreau un cutremur de 9.5 grade pe scara Richter care să-mi zdrucine toată lumea.

vineri degeaba

2009-10-23T19:52:00.003+03:00

Nu ştii niciodată ce te aşteaptă după colţ. În orice moment, ceva aparent banal se dovedeşte a fi extraordinar. Limita dintre obligaţie şi plăcere e tare subţire căteodată. Dacă faci mult timp un lucru şi te implici, e imposibil să nu ajungă să-ţi placă. Şi să suferi când totul se va fi terminat. E frustrant cum oamenilor le e dor să muncească la ceva ce li se părea inutil când o făceau. Dar cea mai mare greşeala pe care o facem noi e că subestimăm lucrurile cu adevărat importante şi nu preţuim ceea ce ne place cu adevărat. Din atât de multe motive, de obicei pentru că societatea ne bagă în cap nişte idei stupide gen 'orice fel de muncă e naşpa', 'dacă înveţi eşti tocilar', 'dacă nu citeşti eşti incult', 'dacă o să fac aia o să fiu o curvă', 'nu mă duc acolo că par pămpălău'. Bullshit. Orice lucru trezeşte pasiune, entuziasm, fluturaşi în noi înseamnă că merită. Luăm lucrurile prea în serios. Mie-mi place să mă joc de-a viaţa.
Nu ştii niciodată când o să apară 'game over' pe ecran şi atunci o să-ţi pară rău că n-ai făcut ce te-o tăiat capul. Şi aia cu 'niciodată nu e prea târziu' nu se aplică decât în foarte puţine sitaţii. De obicei, e prea târziu. Doar n-o să putem locui la cort când avem spatele în piuneze şi nici dansa până la răsărit când vom avea 2 slujbe şi 3 copii. Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Momentan e vineri seara şi nu vreau să ies în oraş pentru că joc Pacman şi mă uit la True Blood. Şi mi se rupe că sunt lame. Uhuuu... cookies!

2009-10-19T23:56:00.001+03:00

Se zice că în fiecare om exista două eu-uri interioare, cel care este de fapt şi cel care ar vrea să devină. Când vom înceta să vrem să devenim şi să ne acceptam toţi aşa cum suntem şi cu asta basta? Să nu ne mai ascundem după deget.

viaţă secretă de ciocolată (amară)

2009-10-14T22:52:00.003+03:00

În viaţa mea secretă, adică universul acela sisic pe care doar eu îl cunosc şi nu ai cum să-l vizitezi dacă nu eşti eu, totul are gust de ciocolată amară şi culoare de ciocolată amară. E cevade nedescris. E superb cum toate lucrurile, privite din unghiul potrivit, pot avea asa un gust dulce-amărui, ciudat, destul de ciudat încât să nu fi chiar sigur dacă-ţi place sau nu, dar să mai vrei. Genul de lucruri care te fac să te întrebi how can they be so wrong if they feel so damn right? Ele fac viaţa frumoasă.
Toţi murim, însă nu toţi trăim. Sufletele rătăcitoare mi se pare că trăiesc cel mai mult în interior, pentru că au mereu şi mereu un amalgam de gânduri şi sentimente care cu greu pot fi exprimate, şi se adâncesc în universul lor secret şi uită că nu toate sufletele sunt aşa hoinare. Din păcate, nimeni nu te recompensează pentru gândurile secrete. Te bucuri singur de ele, dacă ştii să le apreciezi. Dacă nu le iei în seamă, eşti degeaba, tare degeaba.

O_o

2009-10-05T21:37:00.004+03:00

O teorie care mie mi se pare foarte interesantă este cea a `tinereţii veşnice`. În State, în Maryland, trăieşte o fetiţă pe numele ei Brooke Greenberg. Are 16 ani şi 3 surori. Deşi celelalte fete sunt perfect normale, Brooke nu şi-a schimbat deloc înfăţişarea de 15 ani. Are 7kg şi 80cm în înălţime şi arată exact ca un copil de 1 an. Mai ciudat este că părţile corpului ei trăiesc independent, are dinţi de lapte dar structura ei osoasă e a unui copil de 10 ani. S-au făcut pe ea tratamente cu hormoni care să o ajute să se dezvolte, fără nici un rezultat. Ea a reuşit să 'se vindece' de o tumoare pe creier dormind 14 zile. întregul articol aici
Având în vedere puterea de regenerare ale organelor noastre şi faptul că au reuşit aştia să facă până şi celulele inimii să se regenereze, chiar cred că sunt şanse mari să trăim veşnic. Bine, nu noi, din fericire. Oricât de bine ar suna să fim nemuritori, suprapopularea planetei ar fi de nesuportat. Dar ne-am duce pe alte planete. Eh... cale lungă până acolo. Dar o să se întâmple. De-abia aştept să privesc spectacolul de pe norişorul meu hippie.
Am vazut un film de curând pe tema asta, 'The man from Earth' care e despre un John care zice că trăieşte de 14.000 de ani. Şi datorită puterii lui de regenerare oamenii l-au luat drept un dumnezeu şi l-au poreclit Iisus. Big kick in the nuts for the Jesus freaks.

2009-10-04T23:15:00.009+03:00

VREEEAAAAUUU ŞIII EUUUU AŞAAA CEVAAAA CÂNDVAAA
poză de aici

Eu sunt îndrăgostită de copii. Vărul meu de 4 ani, Rareş, a omorât azi un puişor cu un bolovan. Se uită la prea multe desene cu Tom şi Jerry. Şi am călărit purcei. Şi am fost şi cal, şi asistenta lui teroristă şi mireasa lui într-o singură zi. Azi am avut 4 ani şi m-am simţit ca în soneria aia cu bebluşi care râd. Cred că dacă aş avea o grădiniţă sau aş fi fotograf de copii aş putea să zic că am cea mai frumoasă meserie din lume.

prostioare

2009-10-02T13:16:00.004+03:00

De ce li se pare bărbaţilor că femeile sunt cicălitoare şi vorbesc prea mult? Sfânta fizică spune că noi vorbim de două ori mai mult decăt bărbaţii folosind exact aceeaşi cantitate de energie. Deci obosim mult mai greu când vine vorba de cuvinte. Şi de ce suntem aşa de sentimentale? Păi, biologia zice că cele două emisfere ale creierului sunt unite printr-o bandă de ţesut nervos, care la femei este ceva mai lată, şi partea dreaptă a creierului, care se ocupă de emoţii, e mult mai bine conectată la femei de cea analitică. De aia suntem noi mai sensibile la ton şi la nuanţele cuvintelor folosite, decât la cuvinte în sine. Parcă foloseam 80.000 pe zi, faţă de 40.000 cât folosesc masculii. Nu ne impresionează cuvintele în sine, ci cum sunt rostite. Când acţionăm şi muncim la tot felul de proiecte, ne folosim ambele emisfere ale creierului în aceeaşi măsură, în timp ce bărbaţii se bazează într-o proporţie mult mai mare pe partea analitică. De aia plângem când nu ne iese ceva. Aşa suntem construite. Nu sunt şanse prea mari să vezi un bărbat care plânge că nu i-a ieşit bine pandişpanu'.
Un semn clar că ne tragem din maimuţe e faptul că avem tendinţa să imităm orice comportament vedem. Când cineva aleargă, funcţiile active ale creierului sunt stimulate şi simţim dorinţa să alergăm şi noi, de aceea e bine să mergem la jogging în 2. Acesta e şi motivul pentru care zâmbim când cineva ne zâmbeşte, ne strâmbăm când cineva se strâmbă sau dansăm cam la fel ca persoanele din jurul nostru.
La nivel subconştient, ne simţim atraşi de o persoană din cauza mirosului. Ceea ce receptăm prima oară la o persoană de sex opus este mirosul fermonilor, substanţele eliberate natural prin piele. Dacă ar fi după hormoni, toate realţiile ar trebui să dureze 2 ani. Până atunci, oamenii se bucură de o secreţie abundentă de dopamină. Acest hormon se eliberează când ai orgasm, şi provoacă dependenţă, corpul are exact aceeaşi reacţie ca atunci cand bagi heroină. După 2 ani intervine rutina şi secreţia de dopamină se diminuează. În schimb, hormonu' cel mai drăcos e oxitocina, care provoacă senzaţia de ataşament, de iubire, şi e secretat în cea mai mare cantitate după sex. Cam toate chestiile care ne provoacă plăcere, chiar şi zâmbetele, stimulează secreţia de endorfine, hormonul fericirii. El îmbunătăţeşte capacităţile de concentrare, intelectuale, sistemul imunitar, dispoziţia, imaginaţia, luptă împotriva stressului şi e cel mai bun analgezic, atenuază durerile pâna la 30 de ore de după eliberarea lui în corp. De aia e bine să mâncăm ciocolată (are efect garantat cel puţin o oră)!

puţin defectă

2009-09-30T20:19:00.004+03:00

Sunt unii oameni care nu-s făcuţi să meargă pe două picioare, să mănânce frumos, să aibă hainele călcate şi aranjate şi să aibă o coafură draguţă. Nu au o pasiune constantă şi nu sunt nici de lepădat, nici de lăudat. Ei sunt făcuţi alandala, le place să guste din toate câte puţin, dar se hotărăsc foarte greu ce le place cel mai mult şi mai mereu îşi adună jucariile şi pleacă. Ei au freze urâte tricolore, tricouri pătate cu cafea şi papuci permanent prăfuiţi. Sunt cei mai degeaba oameni. Nu îţi pot rămâne indiferenţi, ori îi iubeşti, ori îi urăşti, dar sunt imposibil de evitat. Şi de obicei, după ce te cuceresc, fug de frică să nu îşi strice imaginea frumoasă formată. Sau daca dai semne că-i displaci, o să se supere şi n-o să înţeleagă niciodată de ce cineva poate displacea pe cineva fără motiv, şi o să fie confuzi şi o să fugă. Sunt mereu parte din mai multe triunghiuri amoroase odată, sunt mereu a 5-a roată de la căruţă, a 3-a roată de la bicicletă şi a 4-a de la tricicletă. Le plac castanele coapte, piersicile şi vinul fiert cu scorţişoară şi le e frică de lucruri rele şi de câini cu sau fără covrigi în coadă. Şi când sunt fericiţi sunt atât de fericiţi, şi când sunt trişti sunt atât de trişti, încât nu cred ca ei să fi ştiut vreodată să simtă ca toţi oamenii. Simt dureros de intens. Dar apoi uită de tot. Şi au mai multe universuri întregi în mintea lor şi uită adesea cum şi de ce să iasă din ele. Cert e că sunt puţin defecţi şi ar vrea să se repare. Să cânte şi la ei câteodată câte un cântec de dragoste cap-coadă, să nu mai aibă parte doar de triluri de privighetoare trecătoare. Oare merge cu ceai de detoxifiere?

Nouvelle Vague - This Is Not A Love Song

2009-09-27T16:26:00.002+03:00

Sunt momente în viaţă în care nimic nu e mai important decât un pachet de ţigări şi culoarea părului, iar singurul lucru pe care îl ştiu sigur e că iubesc vinul roşu demisec şi cafeaua cu lapte. Şi în momentele alea, eşti tu şi cei din jur şi atât, restul lumii pare foarte, foarte departe şi sunt total neinteresanţi, pot să crape toţi şi tu tot nu te-ai clinti de pe scaun. We're feeling okay.

avorturi cotidiene

2009-09-25T20:41:00.002+03:00

E un skill tare folositor, acesta de a uita la comandă. Încearcă să-l înveţi, chiar ajută. Viaţa mea e un lung şir de întâmplări care nu s-au întâmplat niciodată. Orice poveste jalnică pe care am trait-o a primit urgent un 'delete' din mintea mea. Nimic mai simplu. Pur şi simplu nu m-am mai gândit la ea. În ceea ce mă priveşte, sunt curată ca lacrima. Nu am greşit niciodată, nu am fost refuzată niciodată, nu am paţit nimic rău. Pentru că nu-mi aduc aminte. Mintea umană e foarte frumoasă, şi e a noastră, să facem ce vrem cu ea. Nu merită să o împovărăm cu tot felul de chestiuţe urâte. Poate de asta nu sunt eu om ca toţi oamenii, că am o abilitate specială de a nu mă plictisi, şi încă una de a duce fiecare clipă dezgustătoare la paroxism, o dau în deprimări şi alte asemenea, ca apoi să nu-mi mai amintesc în vecii vecilor de ea. În orice caz, nu voluntar. Avortez zilnic gânduri neplăcute, gesturi nepoliticoase, nenoroace, porcării, nesimţirea, răutăţi şi reuşesc să trăiesc momentul. Visez uneori la viitor şi la toate minunăţiile pe care s-ar putea să le trăiesc, dar din trecut tot ce-mi amintesc sunt parfumuri şi fiori. Nimic mai mult nimic mai puţin. Nimic concret. Nimic dăunător. Fac parte dintr-un program de protecţie bine organizat, produs al unei politici de viaţă sănătoasă, uitarea.
Nu pot citi o carte de două ori. Nu pot vedea seriale de două ori, sau filme, sau videoclipuri, şi mi se întâmplă foarte rar să uit vreo melodie pe repeat. Şterg des sms-urile din telefon. Şi posturile vechi de pe blog. Îmi depozitez pozele pe CD-uri şi le revăd mult mai târziu. După consumarea a orice, orice-ul e şters din minte şi rămân doar părţile pozitive. Restul să se ducă dracului.

we will shine we will shine we will fly so high

2009-09-24T21:41:00.004+03:00

Sau nu. Nu am nici cea mai vagă idee cum îmi sună viitorul. Şi e o pierdere de timp să mă gândesc la timp. Cum dracu' am ajuns din participantă la preselecţia de boboci în organizatoare? Când s-a întâmplat asta? M-am pierdut pe drum.
Dar îmi place să cred că nu o să fiu grasă, o să am o mână de prieteni, n-o să fiu frustrata sexual şi o să am ce mânca. Sau dacă nu, macar câteva pisici flămânde care să mă iubească. Să simt şi eu ceva iubire acolo, din partea orişicui.
We will shine, we will shine. Nu o să mi se întâmple mie să plătesc 30 de ani credit pentru un amărât de apartament. Nu o să mă uit la fiecare pachet de ţigări 'că nu-mi mai ajung banii de chirie'. Mie nu mi se va întâmpla să am probleme de astea atât de banale. Problemele mele vor fi cu totul altfel. De fizică existenţială. Eu voi fi mereu liberă şi rotitoare ca un titirez care ştie să zboare. Cu o lume colorată condimentată cu de toate. Cel puţin aşa sper.
We will fly so high so high.

mere stricate

2009-09-23T00:03:00.007+03:00

Ieşind doar seara, sau la plimbare prin magazine unde admiram produse nu oameni, am uitat aproape totul despre răutatea umană. Am ieşit cu oameni frumoşi şi liniştitori ca după-amiezele de dumincă cu care puteam vorbi ore în şir despre toate năzbâtiile, şi tot nu ajungeam la bârfă răutăcioasă. Eram prea fermecaţi de planuri de viitor, de filme, de muzică, de îndrăgosteli, de desene, de cărţi, de reviste, de călătorii imaginare în jurul lumii, de jocuri de baschet, de deprimări şi melancolii, de chefuri şi chefuleţe, de glume şi poveşti nemuritoare, de amintiri frumoase, de atât de multe! Dar vacanţa mi-a luat dreptul de a fi liniştită în lumea mea, şi m-a aruncat la loc în lumea reală. Unde omul e cel mai prost animal care există. Judecă, se agită, urăşte, bârfeşte, vrea să impresioneze, se crede mai bun decât restul animalelor, minte, e ipocrit, se hlizeşte răutăcios şi e satisfăcut de orice gafă care nu e a lui. Aproape că am uitat cum era cu răutatea şi prostia, dar mi-au ajuns cateva zile de şcoală să-mi împrospătez memoria. Nu mai vreau să văd conflicte şi strâmbături şi rânjete. Ce s-a întâmplat cu vechiul 'eu nu te plac, tu nu mă placi. punct.'? S-a demodat şi a devenit 'eu nu te plac aşa că o să-mi dedic toata energia pentru a te ştii nefericit. pentru că sunt mai deştept şi mai frumos decat tine'. Oamenii răi sunt pentru mine ca merele stricate. Dacă le laşi mult timp în sac, se vor îmbolnăvi şi altele din cauza lor. Şi mie îmi plac tare mult merele. :(

Romania iz my country

2009-09-21T22:39:00.006+03:00

M-am îndopat cu zacuscă şi cu ketchup de casă şi mă gândesc serios că dacă nu o să învăţ niciodată să fac zacuscă la fel de buna ca a mamei am trăit degeaba. Şi să pun la murat castraveţi şi prune şi gogonele. Şi să fac gem de caise şi de măceşe şi de prune. Şi sa am ardei kapia şi pungi cu vinete gata coapte la congelator. Şi să am multe, multe sticle inutile (pentru că jumatate dintre ele le aruncăm primăvara) de bulion în pivniţă. Şi să tăiem porcul crescut de bunica la ţară şi să avem lada frigorifica (care e veche de când lumea şi consuma mult prea mult) arhiplină.
Dar fără butoiul cu varză murată. Ăla deja e exagerat. Şi pute pe toată scara.
Dar mă ia aşa o frică că am să rămân singură, pe cont propriu, în caţiva ani, fără bunătăţile mamei care probabil sunt cam tot la fel de bune ca cele din supermarket, şi luând în calcul toţi parametrii, ajung cam la acelaşi preţ. Nu facem deci nici o economie şi se depun ore multe de muncă şi răbdare pentru fabricarea acestor specialităţi culinare. Însă ceva îmi spune că o să-mi lipsească şi o să continui şi eu tradiţia asta. Vreau, nu vreau, de dragul alor mei şi al anilor petrecuţi la ţară, deja mă văd 'puţin' supraponderală, cu un linguroi supradimensionat de lemn, amestecând în oala de 80L cu gem de măceşe. Şi o să am mâinile ciuruite de la ţepişorii aia enervanţi. Dar aşa ne place nouă, să ne ştim ocupaţi tot timpul şi să avem ce mânca. Cu multă pâine.
Vai da' ce toamnă e! Îmi îngheaţă sufletul în fiecare dimineaţă când ies de sub plapumă. Cumplit de enervant, mai că mi se face dor de dimineţile din cort în care mă trezeam super transpirată şi năucită de căldură.
(şi o melodie la fel de potrivită ca nuca în perete)
Johnny Cash - Hurt

despre amintiri luminoase

2009-09-19T00:06:00.005+03:00

E adevărat că multe lucruri se termină înainte să înceapă. E adevărat şi că am dat-o în bară de multe ori pentru că am uitat că organul responsabil cu gânditu' e la mansardă, şi nu în piept. Alteori, nu e vina noastră că Universul o ia razna şi învârte planeta asta mai repede decât de obicei, încât viteza cu care îţi schimbă viaţa e mai ameţitoare decât schimbarile în sine. Nu ţine de noi, n-avem putere să decidem în faţa morţii sau să ne ţinem oameni dragi lângă noi şi să desenăm pe cursul vieţii lor multe multe puncte de confluenţă cu ale noastre. N-avem decât să ne resemnăm şi să ne asumăm schimbările exterioare şi interioare, să ne asumăm rolurile ce ne sunt distribuite. Nu-mi plac oamenii care tânjesc să mai fie ceea ce nu mai sunt de mult, oamenii imaturi ce par a fi nişte copilandri toată viaţa, bărbaţii ce locuiesc cu părinţii şi rămân adolescenţi întârziaţi. Toate la timpul lor, iubind viaţa o vom face şi pe ea să ne iubească pe noi. Şi vai, cât de multe feluri de iubire mai există. Şi când iubirea se întâmplă, trebuie condimentată cu pasiune şi gustată din plin, căci norocoşi sunt acei care au parte de iubire. Nu e groaznic să se sfârşească ceva frumos, e groaznic să nu simţi şi să nu ţi se întâmple nimic.
'Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.' O. Paler. Regretele otrăvesc sufletul şi îl ridează adânc, şi nimanui nu-i place un om cu multe riduri pe suflet. În schimb, amintirile luminoase ce le păstrăm, senzaţiile, sentimentele, zâmbetele, lucrurile bune care s-au adunat la tine în cimitir şi stralucesc ca nişte morminte fosforescente, acestea înnobilează. Uneori, simt că deprimarea devine materială, e o pătură sârmoasă şi neagră gata să mă sufoce şi să mă priveze de bucuria lucrurilor mici, de dulci nostalgii, de învăţăturile adunate de la cei ce nu mai sunt parte din mine, şi să le înnabuşe mâzgălindu-le cu energie negativă şi să mă facă să sufăr că nu mai sunt. Nu mai vreau să port nici un plasture, să las rănile să se cicatrizeze şi să mă mândresc cu războaiele prin care am trecut, doar sunt veterană a iubirilor iluzorii şi-a prieteniilor de-o seară, şi nici lanţurile stupide ale răutăţilor cotidiene, ideilor preconcepute, prejudecaţilor sau parametrii impuşi de societate. Vreau doar să joc aşa cum îmi cântă sufletul alături de orchestra licuricilor din cimitirul de amintiri.

'Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.' O.Paler

[lma darling! :)]

toamna aduce spaimă

2009-09-09T01:51:00.002+03:00

poză de aici

“We say we waste time, but that is impossible. We waste ourselves.” Alice Bloch

Timpul vindecă orice. De cele mai multe ori, întâmplările din viaţa mea nu au nici un fel de logică. Toamna e cea care mi-a făcut deprimarea să expire şi m-a speriat de moarte. Ai simţit vreodată că au trecut căteva săptămâni în care nu ai făcut nimic şi ţi-a venit să-ţi dai câteva palme de ciudă? Păi, de azi am decis să nu mai fiu o pierde-vară (nici la propriu nici la figurat), aşa nu se mai poate. Mi-am supra-reîncărcat bateriile cu entuziasm şi energie şi toate cele. Dacă nu o să le folosesc, o să mă lase baltă exact în pantă şi-ar fi păcat. Ireversibilitatea timpului mă face să-mi urc hedonismul pe cele mai înalte culmi. Mi-am redeschis blogul pentru că mi-e dor să le dau oamenilor să citească cum îmi văd eu lumea, chiar dacă e lectură de budă în cazul în care folosiţi laptop-ul pe toaletă, sau lectură pentru când nu-ţi faci tema la fizică.
Uite un clip cu o melodie care mie îmi place tare mult: